luni, 27 iulie 2009

Hagi Tudose la M.E.C.I.

Nu știu a cui a fost ideea, dar știu că este genială: directorii de școli au primit dispoyiție să reducă numărul de norme cu 6-8%. Acum, la sfârșit de lună iulie, după sesiunea de pretransfer, după concursul de titularizare, după...
Probabil că în unele școli se poate, dar nu scrie "unde este posibil", ci doar să se reducă !
Într-o școală mică, unde multe dintre cadrele didactice lucrează cu fracțiuni de normă, completând cu orele de la alte școli, unde nu sunt ore suplimentare, nici extinderi- ci doar trunchi comun- de unde, ce și cum să reduci ? Să comasezi clase și să-l anunți pe titularul școlii că trebuie să-și mai caute ore? Și unde să le caute, când toți reduc?
Se taie de la învățământ, așa cum Hagi Tudose tăia coada pisicii pentru a nu mai irosi căldura din casă. Dar nu se umblă la ministerele mari -și -degeaba-consumatoare-de-bani, gen turism.
Hai s-o vedem și pe-asta !
Ce urmează?

duminică, 26 iulie 2009

Doamna ministru...ca fata mare la măritat

Doamna ministru s-a grăbit.
A zis de USH, dar nu a zis şi de celelalte universităţi, cu practici asemănătoare şi care prestează învăţământ de prostă calitate...
A asistat la excluderea din examenul de titularizare a unor absolvenţi de USH, dar nu a luat măsuri reparatorii...
A zis că diplomele de USH nu sunt valabile, dar a precizat târziu care, ce şi cum...
Evident, ceva trebuie făcut ! Facultatea "la butoane" (ID) nu e o soluţie... Licenţele luate de unii pe neînvăţate nu folosesc decât posesorilor lor...
Dar cum să desparţi apele de uscat într-un domeniu aşa de vast?
Cum să faci dreptate unora fără să faci altora nedreptăţi?

duminică, 19 iulie 2009

Interviu formatori consilieri ARACIP

Vineri, 17 iulie, am participat la mult-discutatul şi mult-disputatul interviu.
Aceleaşi cinci subiecte deja descrise pe forumuri, acelaşi mod de desfăşurare. Atmosferă relaxată, constructivă, creativă. Discuţiile s-au desfăşurat pe poziţia "noi (comisia) suntem OK- tu (intervievatul) eşti OK". Întrebările despre calitate vizau strict percepţia personală.
Nu mă pot pronunţa despre modul de acordare a punctajului şi despre rezultate, dar - ca experienţă de viaţă- a fost utilă şi interesantă participarea.

miercuri, 15 iulie 2009

joi, 2 iulie 2009

În vacanţă la şcoală? De ce?

Ioana, Liliana, Florina... sunt câteva mame care m-au întrebat acelaşi lucru: de ce copiii noştri trebuie să meargă şi în vacanţă la şcoală.

Aceeaşi întrebare mi-au pus-o şi câţiva copii. "O fi corectă viaţa asta?" m-au întrebat. "Mereu la şcoală, chiar şi în vacanţă? Credeam că vacanţa este pentru joacă şi odihnă!..."

Ce aş putea să le răspund? Pentru familiile/părinţii care, din lipsă de timp (sau de altceva), nu pot oferi copiilor lor un program coerent, atractiv educativ, această iniţiativă poate fi foarte bună. Acelaşi lucru este valabil pentru elevii care au nevoie de sprijin suplimentar în activitatea şcolară.
Totul cu respectarea unor condiţii minimale: această iniţiativă a şcolii să nu fie obligatorie, impusă elevilor; şcoala să ofere soluţii personalizate (în cazul elevilor care au nevoie de sprijin) şi atractive (pentru cei care nu au alternativă de petrecere a vacanţei).

Vacanţă plăcută tuturor, oriunde o petreceţi!!!