Şcoala din vacanţă- vara lui 2013

Vara este pe sfârşite, la fel şi vacanţa...
Ca de fiecare dată în ultimii 4 ani, dascălii învaţă când elevii lor nu mai sunt la şcoală. Pentru că este dificil să descriu în cuvinte toată energia şi toată bucuria cu care colegii mei participă la astfel de activităţi, las imaginile să vorbească...

Gazdele noastre din acest an: Casa Corpului Didactic Dâmboviţa şi Şcoala Gimnazială "Tudor Vladimirescu" din Târgovişte.

Ziua Educaţiei Nonformale

Știai că la şcoală poţi învăţa despre gravitaţie urmărind un film cu Superman?

Ai fost vreodata la o casă de cultură unde fotografiile îţi vorbesc?

Ai participat vreodată la o piesă de teatru pentru care tu alegi finalul?

Ai auzit că într-o bibliotecă poţi citi şi oameni, nu doar cărţi?

Ai ieşit vreodată la o vânătoare de comori în localitatea ta?

Te-ai gândit vreodată câte poţi învăţa printr-un proiect derulat de un ONG?

Vino şi TU la ZIUA EDUCAŢIEI NONFORMALE!

O să descoperi că şi TU înveţi oriunde, tot timpul!

Unde se întâmplă? La Şcolile nr. 1 şi nr. 2 Picior de Munte.

Când se întâmplă? Vineri, 28 septembrie 2012, începând cu orele 10:00

Ce se întâmplă?

Activităţi de educaţie pentru protejarea mediului; creare de costume din materiale reciclabile, parada costumelor.

Exerciţii şi activităţi de dezvoltare personală
Persoane de contact: prof. înv. primar Iuliana Tudor şi Liliana-Daniela Chivulescu.

Eveniment organizat în cadrul Zilei Educaţiei Nonformale de către Şcoala Gimnazială nr. 2 Picior de Munte, structurile Boboci şi Păunei. 

Mai multe detalii pe blogul http://nonformalii.wordpress.com/ sau pe facebook la http://facebook.com/educatienonformala

Ziua Educaţiei Nonformale este organizată în cadrul proiectului N.O.N.F.O.R.M.A.L., proiect co-finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Învăţare pe toată Durata Vieţii.

Proiectul N.O.N.F.O.R.M.A.L. este implementat de către Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile împreună cu partenerii săi: Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.


A fost  frumos, interesant, educativ, util....

Şcoala din vacanţă- "şcoala părinţilor"

Un nou curs- un nou episod din "şcoala" pe care cadrele didactice nu o uită nici în vacanţă. "Şcoala părinţilor" e numele lui şi transmite informaţii, modele educaţionale, exerciţii de făcut împreună cu copiii pentru a-i creşte şi educa să devină adulţi autonomi şi responsabili. Poate fi parcurs de părinţi dar de data aceasta a fos parcurs de cadre didactice, pentru că:
-şi dascălii sunt sau vor deveni părinţi
-dascălii fac educaţie copiilor altor părinţi
-şcoala este una dintre instituţiile cărora părinţii se pot adresa pentru a fi informaţi, consiliaţi şi asistaţi în procesul de creştere şi educare a părinţilor. Se numeşte "şcoala părinţilor", este pentru adulţi dar este despre copii.
Am început prin a descoperi dacă în fiecare dintre noi mai există un copil. Cine a găsit în el "copilul" şi l-a lăsat liber, s-a jucat, s-a bucurat, s-a simţit bine. Participanţii au avut ocazia să vadă şi persoane în care starea de copil a EU-lui a fost contaminată sau exclusă mai ales de starea de părinte, persoane care manifestă autoritarism, simplism, persoane cu valori rigide, combinate cu temeri inutile.
Ne-am amintit de părinţii şi de bunicii noştri, de cum făceau ei educaţie şi am ajuns la părinţii şi la copiii din zilele noastre.
Am discutat despre cum să rămână fiecare la capătul său de relaţie, cum să gestioneze eficient cei 50% care îi aparţin din orice relaţie; am exersat (simbolizând şi vizualizând) cum să diferenţiem nevoile de dorinţe, cum să facem planuri de acţiune pentru a ne realiza dorinţele, cum să ne lăsăm în urmă fricile şi să mergem înainte cu dorinţele care se ascund în spatele acestor frici...

Am constatat, un pic cu stupoare, un pic cu îngrijorare, că - la mai mult de 20 de ani după ceea ce am numit revoluţie şi după ceea ce numim reformă - mentalitatea de buncăr nu a dispărut din felul de a se comporta al unor profesori; că sintagma "liceu, cimitir al tinereţii mele" încă e de actualitate; că nu doresc să se împace cu ideea că liceul poate fi un loc unde elevul să vină de plăcere, cu plăcere, că în timpul orei elevul poate să fie uneori şi neatent, absent psihologic...
Când un profesor nu a ajuns să renunţe la iluzia atotputerniciei infantile şi îşi imaginează că din cei 32 de elevi ai clasei toţi 32 vor fi 100% prezenţi şi implicaţi în activitatea desfăşurată în clasă, când un elev care nu prea vine la ore şi când vine nu prea e atent, dar ia bac-ul şi intră la facultate este considerat un elev-problemă, când profesorul nu permite elevului să devină autor al propriei formări, dar nu-şi permite nici sieşi (participă la cursul de formare "fiindcă toată lumea face asta" şi doreşte să participe la activitatea de evaluare, să fie admis, în condiţiile a lipsit la orele de curs)... cred că încă nu au reuşit să înţeleagă acest limbaj "marţian", nici pe cel al comunicării relaţionale non-violente (ESPERE) şi nu îl pot înţelege pentru că le este total străin. Nu cred că se vor opri singuri, ar fi ceva împotriva firii . Acestor oameni, crescuţi în cultul ierarhiei, funcţiei şi ordinelor, şi în detrimentul toleranţei unor opinii diferite, le lipseşte încrederea în semeni, le e greu să fie sinceri cu ei înşişi ori cu alţii , iar ca prizonieri ai suspiciunii şi scenariilor nu cunosc decât limbajul îndelung exersat al urii , fiind incapabili să articuleze corect raportul dintre vorbe şi fapte (cei care au fost de faţă ştiu la ce mă refer!)

Faptul că încă există dascăli care fac cerere de înscriere şi apoi participă la cursuri pentru că au nevoie de formare, faptul că participarea la curs devine echivalentul participării la un grup de dezvoltare personală, faptul că unii îşi scriu eseul de evaluare şi că simt nevoia să îl rescrie câte puţin în fiecare zi (pentru că experienţa fiecărei zile aduce cu sine o nouă temă de reflecţie)... constituie motivul pentru care încă mai fac formare. Că au fost dascăli-mămici care şi-au adus efectiv copiii în sala de curs - fie că sunt pe cale de a veni pe lume, fie că sunt la vârsta micii copilării- ori că i-au adus simbolic, punând în discuţie comportamentele şi atitudinile copiilor deja adolescenţi sau îngrijorările lor de părinţi, acesta este un fapt pe care nu pot să nu-l apreciez şi constituie motivul pentru care încă mai fac formare de plăcere.

Profesorii învață și în vacanță (II)

Şi a fost cel de-al doilea curs: cel de comunicare şi relaţionare. Eficientă, desigur, că de comunicat comunicăm toţi. Şi, mamă, ce mai relaţionăm! Dar cum? Fiecare cum a învăţat, cum ştie, ori cum poate.

În acest an am avut bucuria să vină la curs şi alte categorii de angajaţi din învăţământul preunivarsitar: secretare, bibliotecare... puţini directori din păcate, iar cadrele didactice participante sunt de părere că - mai ales - directorii ar trebui să facă acest curs. Prietenii ştiu de ce, aş adăuga eu ca într-o celebră reclamă.

Participanţii spun, la final de curs, că le este de folos: află mai multe despre ei înşişi, dar şi despre persoanele cu care intră în diverse tipuri de relaţii, unii descoperă că ştiau aceste lucruri dar nu le aplicau de teamă să nu pară ca-nelumea (mulţi dintre noi se tem să se afirme şi să se poziţioneze corect, în armonie cu ei înşişi în primul rând), alţii descoperă cum pot comunica şi relaţiona mai bine cu colegii de serviciu, cu autorităţile, cu elevii şi cu părinţii acestora, cu membrii propriei familii.

Cunoaştem oameni noi: Jacques Salome, Eric Berne; aflăm ce spunem după bună ziua!, dar mai ales cum spunem ceea ce avem de spus.

Vorbim despre igienă relaţională, despre ecologie relaţională... vorbim, punem în practică, povestim despre efectele acestor aplicaţii... oamenii sunt mai zâmbitori, mai încrezători în sine, mai mulţumiţi de ei înşişi, iar asta chiar contează!

Am nevoie să comunic eficient

Este titlul celui mai recent curs pe care l-am ţinut în calitate de formator al CCD.

Când l-am adăugat în oferta de formare a CCD nu m-am gândit că se vor înscrie prea multe persoane. Pentru că, în general, oamenii cred că ştiu să comunice (inclusiv să o facă eficient!) încă de când au învăţat să vorbească. (Şi nu mă pot abţine să nu amintesc de d-ra Băsescu cea mică, entuziasmată că dl. Boc este capabil "să editeze perfect câteva fraze în limba română"!)

Totuşi au fost persoane dornice să facă acest curs. Chiar dacă vacanţa era în toi! Şi au fost persoane care au adus cu sine alte persoane: prietene, colege, directoarea... Da, un grup entuziast de educatoare care şi-au înscris şi directoarea. Iar doamna director a venit cu ele şi nu numai că a venit: au pus în discuţie aspecte ale comunicării şi ale relaţionării care nu funcţionau chiar bine în organizaţia lor. (Respectele mele pentru o astfel de doamnă director! Respectele mele şi pentru doamnele educatoare care au avut ideea!)

Am avut bucuria să constat încă o dată că dascălii reprezintă un "popor" de oameni deosebiţi (am lucrat- în grupurile de dezvoltare personală sau în alte tipuri de training-uri cu profesionişti din diverse domenii, dar dascălii sunt de departe cei mai implicaţi, cei mai dedicaţi).

Am avut bucuria să cunosc oameni speciali: educatoare, învăţători, profesori de diferite discipline, care nu doar că mi-au făcut misiunea de formator mai uşoară, dar mi-au făcut-o şi plăcută. Oameni pasionaţi de meseria lor, oameni pasionaţi de viaţă, de prietenie, de poezie, de iubire...Oameni pasionaţi de oameni!

Mulţumesc că aţi ales să fiţi altfel decât cei autosuficienţi, care cred că le ştiu pe toate!

Mulţumesc că m-aţi ales să vă fiu formator!

Mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să vă cunosc şi să vă apreciez!

30 Iunie- Ziua Învăţătorului

Îşi mai aduce cineva aminte că pe 30 Iunie se sărbătorea Ziua Învăţătorului?
Eu îmi amintesc cu nostalgie de acele vremuri.
Era timp pentru muncă şi timp pentru sărbătoare. Cursurile se încheiau pe 15 iunie, dar nu se încheia şcoala. Până pe 29 iunie, doamna învăţătoare (şi doamna dirigintă, mai târziu) pregătea cu noi programul artistic pentru serbarea de sfârşit de an şcolar. Pe 29, de ziua sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, erau serbarea şi festivitatea de premiere. Muzică, poezie, dans, teatru... Coroniţe, diplome, cărţi, flori, cireşe de iunie... Copii, părinţi, bunici, dacăli... Poate pentru unii totul pare o poveste, dar cu ochii copilului de atunci eu aşa percepeam sfârşitul de an şcolar: ca pe o poveste.
Apoi, pe 30, era rândul dascălilor să se bucure de încheierea încă unui an de muncă.
Da, poate sunt nostalgică, dar chiar simt nevoia să urez La mulţi ani! celor care mi-au fost dascăli şi, alături de care, mai târziu, devenindu-le colegă, am sărbătorit de câteva ori cu acest prilej.
Şi să urez La mulţi ani! tuturor dascălilor care au intrat şi fac această profesie din dăruire, din vocaţie, din dragoste pentru copii.
La mulţi ani, de Ziua Învăţătorului!