Fetiţa unei prietene de-ale mele s-a simţit rău la şcoală într-o zi. Este în clasa I (nu ştiu dacă are mare importanţă !) şi- pur şi simplu- a vomitat în clasă, în timpul orei.
Învăţătoarea a dat beep-uri repetate mamei. Mama fetiţei nu avea numărul învăţătoarei în memoria telefonului (ce neglijenţă !), aşa că nu a ştiut de la cine vin beep-urile; în plus, era la serviciu, aşa că nu a răspuns.
În sfârşit, învăţătoarea s-a hotărât să sune. Mama a răspuns şi a fost chemată la şcoală.
Până a cerut o învoire, până şi-a găsit un înlocuitor, plus deplasarea de la serviciu până în localitatea de domiciliu (vreo 30 de kilometri)... învăţătoarea s-a umplut de draci.
A certat copilul, a certat-o şi pe mamă...dar nu a trimis fetiţa la cabinetul medical, nu a chemat femeia de serviciu să cureţe banca fetiţei şi clasa...
Prietena mea s-a simţit jenată de toată întâmplarea: că nu a răspuns la beep-uri, că i-a fost rău fetiţei, că nu a putut veni mai repede la şcoală...
Eu m-am simţit frustrată că o doamnă cu acest tip de reacţie este învăţătoare...
Cum o fi ?
Ce faci când copilul se simte rău la şcoală ?
miercuri, 28 octombrie 2009
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Ora de consiliere- corvoadă sau plăcere ?
În 2006, prăfuita oră de dirigenţie a devenit ora de consiliere.
Cu o programă şcolară foarte bine făcută, cu un program de formare a dascălilor foarte bine pus la punct....
...În aceste condiţii, ora de consiliere avea toate şansele să devină cea mai frumoasă, cea mai lejeră, cea mai plăcută... oră din programul elevilor.
Dar profesorii (unii dintre ei) au participat la cursurile de formare aşa cum participă elevii lor la lecţii: plictisiţi şi dezinteresaţi. Dacă aveau noroc cu un formator care era maestru în a-i motiva, se întâmpla şi o mică schimbare în optica lor; dacă nu, plecau de la curs şi făceau ora tot aşa cum ştiau ei. Astfel, pentru unii (elevi şi/sau profesori), ora de consiliere a devenit o adevărată corvoadă.
Gabi: diriginta unor elevi de la seral, proveniţi din familii sărace, cu diverse tipuri de probleme. Face ora de consiliere/ dirigenţie ducându-i în oraş, la cumpărături, la muzeu, la teatru, la concert... învăţându-i la faţa locului cum să se comporte în situaţia şi în locul ales drept cadru pentru "lecţia de dirigenţie". Nu-i aşa că e o plăcere ?
Cu o programă şcolară foarte bine făcută, cu un program de formare a dascălilor foarte bine pus la punct....
...În aceste condiţii, ora de consiliere avea toate şansele să devină cea mai frumoasă, cea mai lejeră, cea mai plăcută... oră din programul elevilor.
Dar profesorii (unii dintre ei) au participat la cursurile de formare aşa cum participă elevii lor la lecţii: plictisiţi şi dezinteresaţi. Dacă aveau noroc cu un formator care era maestru în a-i motiva, se întâmpla şi o mică schimbare în optica lor; dacă nu, plecau de la curs şi făceau ora tot aşa cum ştiau ei. Astfel, pentru unii (elevi şi/sau profesori), ora de consiliere a devenit o adevărată corvoadă.
Gabi: diriginta unor elevi de la seral, proveniţi din familii sărace, cu diverse tipuri de probleme. Face ora de consiliere/ dirigenţie ducându-i în oraş, la cumpărături, la muzeu, la teatru, la concert... învăţându-i la faţa locului cum să se comporte în situaţia şi în locul ales drept cadru pentru "lecţia de dirigenţie". Nu-i aşa că e o plăcere ?
miercuri, 9 septembrie 2009
Manualele şcolare- o boală cronică
Iar începe şcoala şi iar nu am primit manuale şcolare !
În fiecare toamnă, umblăm prin biblioteca şcolii, recuperăm şi recondiţionăm manuale vechi de 4-5-6 ani, aşteptăm... poate mai vin unele noi... (şi mai vin, 2-3 seturi pentru o clasă de 25 de elevi). Şi uite aşa, elevii noştri învaţă după manuale vechi, rupte, cu file lipsă...
Mă gândesc la munţii de hârtie, de cea mai bună calitate, care se utilizează la afişele electorale. Ce ar fi dacă, în loc să îşi facă afişe care sunt lipite pe garduri şi pe stîlpi, politicienii noştri ar investi în manualele şcolare ? Precizez că accept chiar să îşi pună mecla pe ultima copertă, măcar să aibă copiii manuale de bun-simţ !
P.S. Pe vremea lui Ceauşeşcu, manualele se înlocuiau după doi ani şcolari: ca să evite o eventuală transmitere a unor boli !
În fiecare toamnă, umblăm prin biblioteca şcolii, recuperăm şi recondiţionăm manuale vechi de 4-5-6 ani, aşteptăm... poate mai vin unele noi... (şi mai vin, 2-3 seturi pentru o clasă de 25 de elevi). Şi uite aşa, elevii noştri învaţă după manuale vechi, rupte, cu file lipsă...
Mă gândesc la munţii de hârtie, de cea mai bună calitate, care se utilizează la afişele electorale. Ce ar fi dacă, în loc să îşi facă afişe care sunt lipite pe garduri şi pe stîlpi, politicienii noştri ar investi în manualele şcolare ? Precizez că accept chiar să îşi pună mecla pe ultima copertă, măcar să aibă copiii manuale de bun-simţ !
P.S. Pe vremea lui Ceauşeşcu, manualele se înlocuiau după doi ani şcolari: ca să evite o eventuală transmitere a unor boli !
marți, 1 septembrie 2009
Clasa I- la ce vârstă ?
Maria mă întreabă dacă să îşi înscrie copilul în clasa I la 6 sau la 7 ani.
Legea vorbeşte despre vârsta de 6 ani, dar părinţilor li se pare că şcoala afectează copilăria, deci preferă vârsta de 7 ani.
Eu aş spune că depinde de copil, de nivelul de dezvoltare bio-fiziologică, cognitivă şi socio-afectivă la care copilul a ajuns. Psihologii specialişti în psihologia vârstelor încadrează vârsta de 6 ani atât în etapa preşcolară (3-6/7 ani), cât şi în etapa şcolară mică (6/7-10/11 ani), deci acestă vârstă este considerată o perioadă de graniţă.
Stai de vorbă cu copilul tău şi află de la el dacă îşi doreşte să meargă la şcoală; vorbeşte şi cu educatoarea despre nivelul lui de dezvoltare şi ţine cont şi de recomandările acesteia.
În ultimă instanţă, poţi apela şi la un psiholog, care să realizeze o comparaţie a profilului copilului tău cu particularităţile întregului stadiu de vârstă.
Ţine cont de toate acestea când vei decide şi vei şti că ai făcut ce este mai bine pentru copilul tău.
Succes !
P.S. Adaug şi subliniez: am zis bine, în primul rând, stai de vorbă cu copilul tău.
Chiar astăzi (7 sept.) o prietenă mi-a spus că fetiţa ei de 6ani şi 5 luni a decis că vrea să meargă la şcoală. În mai, părinţii au hotărât pentru ea, că va mai sta un an la grădiniţă. Iată, copilul consideră că a depăşit etapa preşcolară !
Legea vorbeşte despre vârsta de 6 ani, dar părinţilor li se pare că şcoala afectează copilăria, deci preferă vârsta de 7 ani.
Eu aş spune că depinde de copil, de nivelul de dezvoltare bio-fiziologică, cognitivă şi socio-afectivă la care copilul a ajuns. Psihologii specialişti în psihologia vârstelor încadrează vârsta de 6 ani atât în etapa preşcolară (3-6/7 ani), cât şi în etapa şcolară mică (6/7-10/11 ani), deci acestă vârstă este considerată o perioadă de graniţă.
Stai de vorbă cu copilul tău şi află de la el dacă îşi doreşte să meargă la şcoală; vorbeşte şi cu educatoarea despre nivelul lui de dezvoltare şi ţine cont şi de recomandările acesteia.
În ultimă instanţă, poţi apela şi la un psiholog, care să realizeze o comparaţie a profilului copilului tău cu particularităţile întregului stadiu de vârstă.
Ţine cont de toate acestea când vei decide şi vei şti că ai făcut ce este mai bine pentru copilul tău.
Succes !
P.S. Adaug şi subliniez: am zis bine, în primul rând, stai de vorbă cu copilul tău.
Chiar astăzi (7 sept.) o prietenă mi-a spus că fetiţa ei de 6ani şi 5 luni a decis că vrea să meargă la şcoală. În mai, părinţii au hotărât pentru ea, că va mai sta un an la grădiniţă. Iată, copilul consideră că a depăşit etapa preşcolară !
duminică, 23 august 2009
Alexandra
O artistă complexă.
O artistă extraordinară.
Sunt onorată că a fost eleva mea și că am pledat în favoarea talentului ei, când era doar un copil.
În primăvara lui 2008 a avut prima expoziție personală.
Lucrările Alexandrei sunt pe coperta unor auxiliare didactice pe care le-am publicat în v
ara anului trecut, la Editura Gimnasium. Câteva din lucrările Alexandrei sunt și aici. Sper să vă placă la fel de mult cum mi-au plăcut mie și cum le-au plăcut prietenilor mei. Sper să le apreciați la fel de mult cum le-au apreciat specialiștii care le-au văzut.
Și sper ca Alexandra să își urmeze visul, să iubească și să picteze cu aceeași dăruire, pentru că de talent nu duce lipsă.
Inspirație, Alexandra!
Sunt onorată că a fost eleva mea și că am pledat în favoarea talentului ei, când era doar un copil.
În primăvara lui 2008 a avut prima expoziție personală.
Lucrările Alexandrei sunt pe coperta unor auxiliare didactice pe care le-am publicat în v
ara anului trecut, la Editura Gimnasium. Câteva din lucrările Alexandrei sunt și aici. Sper să vă placă la fel de mult cum mi-au plăcut mie și cum le-au plăcut prietenilor mei. Sper să le apreciați la fel de mult cum le-au apreciat specialiștii care le-au văzut.Și sper ca Alexandra să își urmeze visul, să iubească și să picteze cu aceeași dăruire, pentru că de talent nu duce lipsă.
Inspirație, Alexandra!
preluare de pe http://confidentze.blogspot.com
duminică, 16 august 2009
Marota INFRASTRUCTURĂ
Motto: Doar (re)clădind infrastructura putem avea învăţământ performant !
Un cuvânt străbate lumea...
Un cuvânt este pe buzele tot mai multor oameni din administraţia locală...
Un cuvânt este esenţa unui anume mod de a aborda posibilele modalităţi de cheltuire a banului public...
INFRASTRUCTURA !
De acest cuvânt se leagă speranţele unora pentru o viaţă mai bună (viaţa lor). El provoacă fericire când aceste speranţe sunt realizate. Tot el provoacă nefericire şi, poate, ură când speranţele altora sunt năruite.
Concret, e vorba despre banii care se tot îngroapă în infrastructură, în timp ce, pentru resursele umane, nu sunt bani, nu sunt fonduri... Şcoli construite, reconstruite, paraconstruite, renovate, reabilitate, re-reabilitate... Garduri de zeci sau sute de milioane... Gresie, faianţă, uşi metalice, termopane-termopane, frate... schimbate la doi-trei ani, sau chiar anual... Şcoli reabilitate, apoi închise din lipsă de elevi... Toate făcute deoarece copiii noştri au nevoie de condiţii europene pentru a învăţa...
Şi nu ar reprezenta un neajuns, dacă nu aş considera că, pentru un învăţământ de calitate, nu sunt suficienţi pereţi de calitate. Mai e nevoie şi de oameni/ cadre didactice de calitate ! Unii care să obţină satisfacţia muncii şi din faptul că sunt bine plătiţi, că nu sunt sufocaţi de problemele cotidiene, de satisfacerea nevoilor de pe primele trepte ale piramidei lui Maslow. Unii care să nu mai aibă griji şi probleme pe care să şi le lase la uşă, atunci când intră în clasă... Dar, din păcate pentru ei, pentru salarii nu sunt bani, nici pentru majorarea salarială devenită un exemplu celebru de nerespectare a legii, nici pentru primele de vacanţă, nici pentru tichetele cadou... NU SUNT BANI !
Aş fi renunţat cu plăcere la schimbarea gresiei de pe holul din faţa clasei mele pentru prima de vacanţă, care să mă ajute să petrec un concediu decent... Dar nu, nu se poate ! Pentru că sunt capitole separate în bugetul administraţiei locale şi nu se poate deturna destinaţia fondurilor alocate... Şi, mai presus de toate, pentru că de la investiţia în infrastructură vine "para-ndărătul" (comisioanele), care reprezintă, de fapt, raţiunea de a fi şi speranţele unora, pentru o viaţă mai bună.
Cu alte cuvinte,
Uităm de OM şi om mai vedea !
Bani să iasă ! (că vin alegerile şi nu se stie ce partid vine la putere, cum se va împărţi ciolanul...)
Precizare: prima parte a textului este după o idee a domnului Gelu Todea, "Marota management", forumul APB.
Un cuvânt străbate lumea...
Un cuvânt este pe buzele tot mai multor oameni din administraţia locală...
Un cuvânt este esenţa unui anume mod de a aborda posibilele modalităţi de cheltuire a banului public...
INFRASTRUCTURA !
De acest cuvânt se leagă speranţele unora pentru o viaţă mai bună (viaţa lor). El provoacă fericire când aceste speranţe sunt realizate. Tot el provoacă nefericire şi, poate, ură când speranţele altora sunt năruite.
Concret, e vorba despre banii care se tot îngroapă în infrastructură, în timp ce, pentru resursele umane, nu sunt bani, nu sunt fonduri... Şcoli construite, reconstruite, paraconstruite, renovate, reabilitate, re-reabilitate... Garduri de zeci sau sute de milioane... Gresie, faianţă, uşi metalice, termopane-termopane, frate... schimbate la doi-trei ani, sau chiar anual... Şcoli reabilitate, apoi închise din lipsă de elevi... Toate făcute deoarece copiii noştri au nevoie de condiţii europene pentru a învăţa...
Şi nu ar reprezenta un neajuns, dacă nu aş considera că, pentru un învăţământ de calitate, nu sunt suficienţi pereţi de calitate. Mai e nevoie şi de oameni/ cadre didactice de calitate ! Unii care să obţină satisfacţia muncii şi din faptul că sunt bine plătiţi, că nu sunt sufocaţi de problemele cotidiene, de satisfacerea nevoilor de pe primele trepte ale piramidei lui Maslow. Unii care să nu mai aibă griji şi probleme pe care să şi le lase la uşă, atunci când intră în clasă... Dar, din păcate pentru ei, pentru salarii nu sunt bani, nici pentru majorarea salarială devenită un exemplu celebru de nerespectare a legii, nici pentru primele de vacanţă, nici pentru tichetele cadou... NU SUNT BANI !
Aş fi renunţat cu plăcere la schimbarea gresiei de pe holul din faţa clasei mele pentru prima de vacanţă, care să mă ajute să petrec un concediu decent... Dar nu, nu se poate ! Pentru că sunt capitole separate în bugetul administraţiei locale şi nu se poate deturna destinaţia fondurilor alocate... Şi, mai presus de toate, pentru că de la investiţia în infrastructură vine "para-ndărătul" (comisioanele), care reprezintă, de fapt, raţiunea de a fi şi speranţele unora, pentru o viaţă mai bună.
Cu alte cuvinte,
Uităm de OM şi om mai vedea !
Bani să iasă ! (că vin alegerile şi nu se stie ce partid vine la putere, cum se va împărţi ciolanul...)
Precizare: prima parte a textului este după o idee a domnului Gelu Todea, "Marota management", forumul APB.
duminică, 2 august 2009
Interviu formatori consilieri ARACIP (2)
Pentru că m-am născut, trăiesc şi muncesc în România, m-am obişnuit să creez scenarii bazate pe suspiciune pentru majoritatea situaţiilor în care intru în relaţie cu autoritatea românească.
Interviul despre care vorbesc nu a fost scutit, mai ales că pe forumurile de profil (edu.ro, didactic.ro) discuţiile erau convergente, în majoritate forumiştii îşi exprimau neîncrederea.
Am participat la interviu şi am spus că totul a fost o.k. : modul în care am fost trataţi, atmosfera pe care cei de la Educaţia 2000+ au creat-o, modul în care s-a desfăşurat interviul... totul.
Acum pot vorbi şi despre rezultate şi nu e vorba despre subiectivitate: m-am regăsit pe lista acceptaţilor (prima pe listă !), am primit şi invitaţia la curs.
Mărturisesc, m-au lăsat cu gura căscată şi, zău, că e de bine !
Interviul despre care vorbesc nu a fost scutit, mai ales că pe forumurile de profil (edu.ro, didactic.ro) discuţiile erau convergente, în majoritate forumiştii îşi exprimau neîncrederea.
Am participat la interviu şi am spus că totul a fost o.k. : modul în care am fost trataţi, atmosfera pe care cei de la Educaţia 2000+ au creat-o, modul în care s-a desfăşurat interviul... totul.
Acum pot vorbi şi despre rezultate şi nu e vorba despre subiectivitate: m-am regăsit pe lista acceptaţilor (prima pe listă !), am primit şi invitaţia la curs.
Mărturisesc, m-au lăsat cu gura căscată şi, zău, că e de bine !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
.jpg)
Postări
