ICOS- pentru învăţătorii clasei pregătitoare

Au fost două săptămâni de foc. Plus cea în care am fost formaţi noi, formatorii. Deci trei.
Abordare interdisciplinară a ofertelor de învăţare. Ca să formăm competenţe cheie la şcolarii mici. Începând cu cei din clasa pregătitoare.
A fost greu, dar a fost frumos! Învăţătoarele- inimoase, aşa cum le ştiu. Un pic speriate de noutăţile prezentate, un pic îngrijorate că nu vor face faţă, dar hotărâte să facă tot ceea ce pot ca să le ofere micilor şcolari experienţe de învăţare minunate.
Activităţile de la clasa pregătitoare vor fi extrem de frumoase şi de interesante. Dacă aş fi copil, mi-ar plăcea tare mult să fiu elev la clasa pregătitoare. Dacă aş fi părinte, nu m-aş mai revolta pe introducerea acestei clase. Dacă aş fi fost învăţător încadrat pe acest post, m-aş fi bucurat să particip la acest curs. Aşa cum, dealtfel, m-am bucurat să particip la propria-mi formare.

Succes tuturor învăţătorilor care, în acest an şcolar, vor lucra cu copiii din clasa pregătitoare!

Şcoala din vacanţă- "şcoala părinţilor"

Un nou curs- un nou episod din "şcoala" pe care cadrele didactice nu o uită nici în vacanţă. "Şcoala părinţilor" e numele lui şi transmite informaţii, modele educaţionale, exerciţii de făcut împreună cu copiii pentru a-i creşte şi educa să devină adulţi autonomi şi responsabili. Poate fi parcurs de părinţi dar de data aceasta a fos parcurs de cadre didactice, pentru că:
-şi dascălii sunt sau vor deveni părinţi
-dascălii fac educaţie copiilor altor părinţi
-şcoala este una dintre instituţiile cărora părinţii se pot adresa pentru a fi informaţi, consiliaţi şi asistaţi în procesul de creştere şi educare a părinţilor. Se numeşte "şcoala părinţilor", este pentru adulţi dar este despre copii.
Am început prin a descoperi dacă în fiecare dintre noi mai există un copil. Cine a găsit în el "copilul" şi l-a lăsat liber, s-a jucat, s-a bucurat, s-a simţit bine. Participanţii au avut ocazia să vadă şi persoane în care starea de copil a EU-lui a fost contaminată sau exclusă mai ales de starea de părinte, persoane care manifestă autoritarism, simplism, persoane cu valori rigide, combinate cu temeri inutile.
Ne-am amintit de părinţii şi de bunicii noştri, de cum făceau ei educaţie şi am ajuns la părinţii şi la copiii din zilele noastre.
Am discutat despre cum să rămână fiecare la capătul său de relaţie, cum să gestioneze eficient cei 50% care îi aparţin din orice relaţie; am exersat (simbolizând şi vizualizând) cum să diferenţiem nevoile de dorinţe, cum să facem planuri de acţiune pentru a ne realiza dorinţele, cum să ne lăsăm în urmă fricile şi să mergem înainte cu dorinţele care se ascund în spatele acestor frici...

Am constatat, un pic cu stupoare, un pic cu îngrijorare, că - la mai mult de 20 de ani după ceea ce am numit revoluţie şi după ceea ce numim reformă - mentalitatea de buncăr nu a dispărut din felul de a se comporta al unor profesori; că sintagma "liceu, cimitir al tinereţii mele" încă e de actualitate; că nu doresc să se împace cu ideea că liceul poate fi un loc unde elevul să vină de plăcere, cu plăcere, că în timpul orei elevul poate să fie uneori şi neatent, absent psihologic...
Când un profesor nu a ajuns să renunţe la iluzia atotputerniciei infantile şi îşi imaginează că din cei 32 de elevi ai clasei toţi 32 vor fi 100% prezenţi şi implicaţi în activitatea desfăşurată în clasă, când un elev care nu prea vine la ore şi când vine nu prea e atent, dar ia bac-ul şi intră la facultate este considerat un elev-problemă, când profesorul nu permite elevului să devină autor al propriei formări, dar nu-şi permite nici sieşi (participă la cursul de formare "fiindcă toată lumea face asta" şi doreşte să participe la activitatea de evaluare, să fie admis, în condiţiile a lipsit la orele de curs)... cred că încă nu au reuşit să înţeleagă acest limbaj "marţian", nici pe cel al comunicării relaţionale non-violente (ESPERE) şi nu îl pot înţelege pentru că le este total străin. Nu cred că se vor opri singuri, ar fi ceva împotriva firii . Acestor oameni, crescuţi în cultul ierarhiei, funcţiei şi ordinelor, şi în detrimentul toleranţei unor opinii diferite, le lipseşte încrederea în semeni, le e greu să fie sinceri cu ei înşişi ori cu alţii , iar ca prizonieri ai suspiciunii şi scenariilor nu cunosc decât limbajul îndelung exersat al urii , fiind incapabili să articuleze corect raportul dintre vorbe şi fapte (cei care au fost de faţă ştiu la ce mă refer!)

Faptul că încă există dascăli care fac cerere de înscriere şi apoi participă la cursuri pentru că au nevoie de formare, faptul că participarea la curs devine echivalentul participării la un grup de dezvoltare personală, faptul că unii îşi scriu eseul de evaluare şi că simt nevoia să îl rescrie câte puţin în fiecare zi (pentru că experienţa fiecărei zile aduce cu sine o nouă temă de reflecţie)... constituie motivul pentru care încă mai fac formare. Că au fost dascăli-mămici care şi-au adus efectiv copiii în sala de curs - fie că sunt pe cale de a veni pe lume, fie că sunt la vârsta micii copilării- ori că i-au adus simbolic, punând în discuţie comportamentele şi atitudinile copiilor deja adolescenţi sau îngrijorările lor de părinţi, acesta este un fapt pe care nu pot să nu-l apreciez şi constituie motivul pentru care încă mai fac formare de plăcere.

Şcoala din vacanţă- comunicare şi relaţionare

În buna tradiţie a ultimilor ani, CCD Dâmboviţa a găzduit şi în această vacanţă cursuri de formare pentru personalul din învăţământul preuniversitar. Unul dintre ele, cel de management al comunicării şi al relaţionării.
Veniţi cu obiective clar definite, din curiozitate sau doar din pornirea interioară de a descoperi dacă sunt buni comunicatori ori cum să-şi îmbunătăţească relaţiile, participanţii au avut ocazia să adauge câte ceva cunoştinţelor pe care deja le aveau şi, mai ales, să acorde un plus de atenţie dezvoltării personale.
Să refuz fără să mă simt vinovat pentru asta, să spun altcuiva "nu" pentru a-mi spune mie "da", să zic "azi e despre mine" nu înseamnă egoism, înseamnă doar că mă pun pe mine în centrul relaţiilor mele, că îmi îmbunătăţesc relaţia cu mine însămi/ însumi.
Să trec de la "trebuie" imperativ la "am nevoie...", "îmi doresc...", "îţi cer să...."; să primesc şi să amplific mesajele pozitive, să restitui sau să le arunc la "coşul de gunoi relaţional" pe cele toxice nu e uşor: se învaţă şi se exersează în timp.

Cele 36 de ore de cursau deschis doar o portiţă, încă sunt multe întrebări de pus, încă sunt multe de aflat, de făcut, de experimentat...

Pregătirea cadrelor didactice pe tematici europene

În perioada 16-17 iulie am participat la programul de formare "Pregătirea cadrelor didactice pe tematici europene", organizat de Institutul European din România, în cadrul unui contract de licitație cu Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Cursul s-a desfășurat în București și s-a bucurat de o foarte bună organizare (mulțumim coordonatoarei de proiect Cornelia Predoiu!) și de prezența a doi formatori excepționali: Adriana Sofronea și Mihai Manea.
Activitățile au fost interesante, informațiile primite ne vor fi utile, iar caracterul predominant practic-aplicativ a fost apreciat de toți participanții.

Marile etape ale construcției europene, instituțiile și organismele UE, cetățenia europeană, proiectare de lecții- la diferite discipline de învățământ sau ca activități extracurriculare-, informații despre programul Comenius, materiale informative și de folosit la clasă... toate acestea le pot pune la dispoziția celor ce doresc să proiecteze și să desfășoare cu elevii activități pe tematici europene.

Şcoala din vacanţă- pentru bibliotecari şcolari şi nu numai

Notă explicativă: nu o să dau cu "copy-paste" (conform trendului de moment), dar voi folosi în mare măsură ceea ce am citit în eseurile de evaluare ale participanţilor. Pentru că nu am găsit eu cuvinte mai potrivite spre a exprima ce s-a întâmplat în zilele de curs, în mintea şi în sufletul celor care au fost acolo.

Ultimele zile ale unui iunie canicular ne-au adus participarea la cursul "Biblioteca şcolară mai aproape de elevi". Eu, 23 de bibliotecare şcolare şi o profesoară de limba franceză venită să afle mai multe despre cum să atragă elevii spre lectură. Plus oamenii de la Casa Corpului Didactic Dâmboviţa, fără de care aceste cursuri nu s-ar putea desfăşura în bune condiţii.
La început... 
-reticenţă
-oameni încărcaţi de diverse probleme, pe care le aduc cu ei fie că vor, fie că nu vor
-gândire inginerească şi calcule conform cărora vor fi cheltuiţi 50 de lei din cei 400, indemnizaţia unui bibliotecar cu jumătate de normă
-naveta din mai multe bucăţi
-mers pe jos, traversând oraşul spre CCD
-căldură mare şi sufocantă
-sală de curs fără aer condiţionat...
şi toate astea pentru un alt curs obositor, plictisitor...

Am început cursul şi am descoperit oameni dăruiţi meseriei lor; care m-au făcut să-mi amintesc de bibliotecara de la liceul meu: o fiinţă mică, ştearsă, aproape invizibilă în peisaj, dar un mare pedagog şi om de cultură, atunci când ne vorbea, când ţinea locul profesoarei de limba română, pe care ne-am fi dorit-o mai des plecată, ca să facem orele cu doamna bibliotecară.
Învăţare experienţială şi metode nonformale... funcţionează întotdeauna şi aduc rezultate bune, atât mie ca formator, cât şi formabililor.

La final...
-emoţie
-relaxare
-metode noi, care pot fi adaptate conform nevoilor ce apar în fiecare şcoală
-interacţiune, colaborare
-am descoperit copilul din noi şi l-am lăsat să se joace un pic
-am descoperit că nu există vârstă pentru a învăţa, că nu există limite în a descoperi tainele cărţilor
-învăţare şi eficienţă
-un suflu nou pentru modul de exercitare a profesiei de bibliotecar
-am învăţat că uneori pot spune "azi, Nu; poate mâine...; sigur mâine"
-am hotărât să nu lăsăm să treacă nicio zi fără să citesc, să văd şi să aud ceva frumos

P.S. în timp ce scriu, la ştiri, la TV, se vorbeşte despre Opera din Braşov, care a susţinut un spectacol în Piaţa Sfatului. O "altă lume", precum se vede, un alt mod de abordare, aşa cum a fost şi mesajul cursului despre care am relatat mai sus. 


P.P.S. Oricine a fost acolo poate adăuga orice... nu aveam cum să prind eu totul într-o singură postare!

Mulțumirea pentru lucrul bine făcut

În anul școlar trecut, am avut ocazia să fiu formator în domeniul calității educației, angajat de ARACIP. În această calitate, am susținut un curs de formare în care grupul țintă a fost alcătuit din membrii CEAC, ai Consiliului de Administrație și directori ai școlilor.
Se pare că am format o echipă bună împreună cu colega mea, Daniela Barbu, deoarece am primit de la o participantă la curs un e-mail cu următorul mesaj:

"Am trecut cu bine evaluarea de la aracip.

Va multumesc foarte mult pentru  informatiile primite la curs, acum mi-au fost de un real folos.

Cu stimă,

Ciobanu Elena Monica

Grădinita 1 Târgoviste"

Ce  poate fi mai frumos decât mulțumirea pentru lucrul bine făcut? Mulțumirea personală, căreia i se adaugă ca o confirmare, mulțumirea beneficiarilor!

Părerea mea

O fetiță de 8 ani a murit la școală, în hazna. Este știrea care se repetă, obsesiv, de ieri, de când s-a întâmplat accidentul.
Întâmplarea, în sine, este tragică. De-a lungul timpului, s-au mai întâmplat și alte nenorociri prin școli.
E normal să se caute vinovați. E normal ca aceștia să fie pedepsiți. Dar nu e normal ce văd la televiziuni nici acum, nici ce am văzut în alte situații.
Știrea prezentată la protv este demnă de propaganda și manipularea de pe timpul comunismului. Mai întâi imagini cu sicriul, fotografia fetiței, mama și bunica jelind. Apoi Andreea Esca, agresivă și ofuscată, că directoarea a fost doar destituită din funcție, iar profesoara de serviciu a fost doar "tunsă" la salariul și așa împuținat de guvernanți. E drept că, în acest peisaj, protv-ul face și o gafă, care le dă peste cap "construcția" anterioară: apare și o declarație în care părinții fetiței spun că ei consideră că primăria și constructorii ar fi de vină.
Am fost mereu de această părere în majoritatea cazurilor similare: rareori e vorba despre neglijență în serviciu a dascălilor. Pentru că nu e vorba despre incompetență, ci despre neputință, imposibilitate. Imposibilitatea profesorului de serviciu sau a directorului de școală de a fi ubicuu. Cine nu mă crede să vină și să fie "profesor de serviciu" pentru o zi; să supravegheze într-o recreație 100 de copii (minim), să îl văd cum reușește să fie în atâtea locuri și să prevină incidentele și accidentele care se pot întâmpla în fiecare clipă. Și nu e vorba despre orice copii, ci despre copii care au fost înștiințați despre normele de sănătate și securitate în școală, care semnează la fiecare început de semestru că le cunosc și le vor respecta (pe ele, pe norme).
Am fost mereu de această părere, mi-am prezentat-o și susținut-o în mediul proxim de câte ori a fost cazul, o scriu azi, aici pentru că directoarea în cauză mi-a fost colegă de liceu și îmi este prietenă. Nu este vina ei, destituirea ei nu rezolvă și nu va rezolva nimic (e doar un gest disperat de a arăta că autoritățile au avut o reacție), astfel de accidente vor mai fi dacă nu se umblă la cauzele reale și profunde...
Și nu se va umbla prea curând.
Părerea mea!