Alexandra

Alexandra este o tânără artistă.

O artistă complexă.

O artistă extraordinară.
Sunt onorată că a fost eleva mea și că am pledat în favoarea talentului ei, când era doar un copil.
În primăvara lui 2008 a avut prima expoziție personală.
Lucrările Alexandrei sunt pe coperta unor auxiliare didactice pe care le-am publicat în vara anului trecut, la Editura Gimnasium. Câteva din lucrările Alexandrei sunt și aici. Sper să vă placă la fel de mult cum mi-au plăcut mie și cum le-au plăcut prietenilor mei. Sper să le apreciați la fel de mult cum le-au apreciat specialiștii care le-au văzut.
Și sper ca Alexandra să își urmeze visul, să iubească și să picteze cu aceeași dăruire, pentru că de talent nu duce lipsă.
Inspirație, Alexandra!

preluare de pe http://confidentze.blogspot.com

Marota INFRASTRUCTURĂ

Motto: Doar (re)clădind infrastructura putem avea învăţământ performant !
Un cuvânt străbate lumea...
Un cuvânt este pe buzele tot mai multor oameni din administraţia locală...
Un cuvânt este esenţa unui anume mod de a aborda posibilele modalităţi de cheltuire a banului public...
INFRASTRUCTURA !
De acest cuvânt se leagă speranţele unora pentru o viaţă mai bună (viaţa lor). El provoacă fericire când aceste speranţe sunt realizate. Tot el provoacă nefericire şi, poate, ură când speranţele altora sunt năruite.
Concret, e vorba despre banii care se tot îngroapă în infrastructură, în timp ce, pentru resursele umane, nu sunt bani, nu sunt fonduri... Şcoli construite, reconstruite, paraconstruite, renovate, reabilitate, re-reabilitate... Garduri de zeci sau sute de milioane... Gresie, faianţă, uşi metalice, termopane-termopane, frate... schimbate la doi-trei ani, sau chiar anual... Şcoli reabilitate, apoi închise din lipsă de elevi... Toate făcute deoarece copiii noştri au nevoie de condiţii europene pentru a învăţa...
Şi nu ar reprezenta un neajuns, dacă nu aş considera că, pentru un învăţământ de calitate, nu sunt suficienţi pereţi de calitate. Mai e nevoie şi de oameni/ cadre didactice de calitate ! Unii care să obţină satisfacţia muncii şi din faptul că sunt bine plătiţi, că nu sunt sufocaţi de problemele cotidiene, de satisfacerea nevoilor de pe primele trepte ale piramidei lui Maslow. Unii care să nu mai aibă griji şi probleme pe care să şi le lase la uşă, atunci când intră în clasă... Dar, din păcate pentru ei, pentru salarii nu sunt bani, nici pentru majorarea salarială devenită un exemplu celebru de nerespectare a legii, nici pentru primele de vacanţă, nici pentru tichetele cadou... NU SUNT BANI !
Aş fi renunţat cu plăcere la schimbarea gresiei de pe holul din faţa clasei mele pentru prima de vacanţă, care să mă ajute să petrec un concediu decent... Dar nu, nu se poate ! Pentru că sunt capitole separate în bugetul administraţiei locale şi nu se poate deturna destinaţia fondurilor alocate... Şi, mai presus de toate, pentru că de la investiţia în infrastructură vine "para-ndărătul" (comisioanele), care reprezintă, de fapt, raţiunea de a fi şi speranţele unora, pentru o viaţă mai bună.
Cu alte cuvinte,
Uităm de OM şi om mai vedea !
Bani să iasă ! (că vin alegerile şi nu se stie ce partid vine la putere, cum se va împărţi ciolanul...)

Precizare: prima parte a textului este după o idee a domnului Gelu Todea, "Marota management", forumul APB.

Interviu formatori consilieri ARACIP (2)

Pentru că m-am născut, trăiesc şi muncesc în România, m-am obişnuit să creez scenarii bazate pe suspiciune pentru majoritatea situaţiilor în care intru în relaţie cu autoritatea românească.

Interviul despre care vorbesc nu a fost scutit, mai ales că pe forumurile de profil (edu.ro, didactic.ro) discuţiile erau convergente, în majoritate forumiştii îşi exprimau neîncrederea.

Am participat la interviu şi am spus că totul a fost o.k. : modul în care am fost trataţi, atmosfera pe care cei de la Educaţia 2000+ au creat-o, modul în care s-a desfăşurat interviul... totul.

Acum pot vorbi şi despre rezultate şi nu e vorba despre subiectivitate: m-am regăsit pe lista acceptaţilor (prima pe listă !), am primit şi invitaţia la curs.

Mărturisesc, m-au lăsat cu gura căscată şi, zău, că e de bine !