Veşti bune de la ARACIP

Încep evaluările externe.
Dar nu aceasta este vestea bună. Vestea bună este că, în vederea pregătirii şcolilor pentru acest tip de evaluare, se vor desfăşura mai multe tipuri de activităţi:
- mai întâi, va apărea un manual de evaluare internă, însoţit de o aplicaţie informatică, aplicaţie ce va uşura extrem de mult munca membrilor CEAC
- apoi, coordonatorii CEAC din şcoli vor urma nişte cursuri de formare (probabil prin ianuarie-februarie anul viitor)
- şcolile care sunt cuprinse în proiect, vor beneficia şi de consiliere
- standardele de acreditare şi cele de referinţă vor fi detaliate şi adaptate fiecărui nivel de învăţământ în "standarde specifice", astfel că evaluarea se va face nuanţat
- şi nu în ultimul rând, o altă veste bună este că şcolile despre care am vorbit mai sus nu vor plăti pentru formare-consiliere-evaluare.
Se mai fac şi lucruri bune pentru îmbunătăţirea calităţii!

Comisia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii (CEAC)

Lyly şi "cdiasimi" cer amănunte pe didactic.ro.
Scriu aici câteva informaţii, esenţiale dealtfel, apoi putem discuta pe întrebări concrete.
Cadrul legal al înfiinţării şi funcţionării CEAC în unităţile furnizoare de educaţie îl reprezintă O.U.G. nr.75/12.07.2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
Pe site-ul ARACIP se găsesc documentele normative privind calitatea educaţiei, informaţii privind autorizarea, acreditarea...
De asemenea, ARACIP a organizat cursuri de formare a formatorilor-consilieri (aprox. 10 persoane din fiecare judeţ); în curând aceştia vor putea acorda consiliere, consultanţă în domeniul asigurării calităţii şcolilor care solicită sprijin.
Cu puţină îndrumare şi cu multă muncă veţi reuşi să vă descurcaţi în hăţişul legislativ al asigurării şi evaluării calităţii serviciilor educaţionale. Şi vă pot spune că cei de la ARACIP chiar ştiu ce vor şi chiar fac bine ceea ce fac!
Vă aştept cu întrebări pe probleme concrete, punctuale şi sper să vă fiu de folos!

Ajutor pentru copii- un gest umanitar

Caraiman Ionela-Laura este învăţătoare la Şcoala cu clasele I-VIII Izvoare, com. Bahna, jud. Neamţ. Răspunde şi la tel. 0764888975.
A scris un comentariu la o postare anterioară, comentariu în care cerea ajutor pentru copiii din acea şcoală. Nu cere mult, doar haine şi încălţăminte cu care copiii să poată veni în continuare la şcoală. (Cadrele didactice din școală au adus deja lucrușoare de acasă.)
Cred că fiecare dintre noi poate oferi acestor copii mult mai mult: caiete, cărţi, jucării...
Să nu uităm că se apropie sărbătorile! Hai să le dăm o mână de ajutor şi, în acelaşi timp, să le facem şi o bucurie!

Copilul meu este nebun???

Anca e o mamă disperată. În primul rând e o mamă singură, văduvă. Nici ea, nici copiii ei nu au reuşit încă să treacă peste moartea soţului, respectiv tatălui lor. Nici unul dintre ei nu ştie cum să o facă!
Diriginta unuia dintre copii, neinspirată (ca să nu zic incompetentă!), i-a zis să-şi ia copilul şi să îl mute la altă şcoală fiindcă este nebun.
Nu pentru că nebunia ar fi un diagnostic în sine, dar cadrele didactice nu au competenţa de a face psihodiagnoză.
Prin urmare:
1. dragi dascăli, nu mai diagnosticaţi, dar faceţi recomandări pentru o evaluare psi!
2. dragi părinţi, acceptaţi evaluare, diagnoză şi intervenţie doar din partea specialiştilor!

An şcolar nou, metehne vechi

Începe un nou an şcolar.
Doar anul şcolar e nou, restul... toate vechi!
Aceleaşi manuale vechi, murdare, rupte, neînlocuite de ani de zile. Trei manuale noi la o clasă de 25 de elevi.
Comisii şi comisii (31 anul acesta, faţă de cele 27 de anul trecut), teancuri de hârtii, situaţii, raportări, monitorizări... fiecare document în minim 2-3 exemplare, după caz şi importanţă. Desigur pe banii noştri hârtia şi tuşul pentru imprimare! Format electronic? Nici gând! Că doar suntem în era cursurilor TIC, EDUTIC, INTELTEACH...!
Posturi ocupate pe criterii incerte...
Directive de la centru... ordine care trebuie executate, obedienţă...
Aberaţii: învăţător cu 18 ore/săptămână şi învăţător cu 20 de ore, pentru că îşi face şi orele de educaţie fizică, pe care în altă şcoală le face profesorul. Plată suplimentară pentru muncă în plus? Ce, eşti copil? De unde? (Şi, pentru că tot veni vorba, cum i-or fi ieşit lui Băsescu 16 ore/săptămână?)
Cheltuieli făcute aiurea: şcoli proaspăt renovate/reabilitate şi tot proaspăt desfiinţate; W.C.-uri în incinta şcolii, dar fără apă curentă; păpuşi care imită persoane cu dizabilităţi... dar nu cheltuială şi investiţii în resursele umane...
Bâlbâieli ministeriale, de genul "uite-o, nu e!": prima zi de şcoală cu ore de curs (asta da noutate!); ba nu, tot festivităţi şi festivisme...
Las lista deschisă, pentru că sunt sigură că mai sunt şi altele de adăugat. Hai să o completăm împreună!

Examenul medical periodic- pe banii cui?

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, când mă întâlnesc cu situaţii de încălcare flagrantă a legii (încălcare făcută tocmai de autorităţi), mă revolt şi acţionez.
Nu ştiu pe la alţii cum e dar pe la noi, de ani de zile, în fiecare toamnă/început de an şcolar se pune problema că trebuie să ne achităm costurile pentru examenul medical periodic.
Ieri am participat la examenul clinic şi am spus că nu plătesc. Şi atunci? Vrei să plătesc eu pentru tine? am fost întrebată de doamna director al şcolii unde s-a dat "adunarea generală" în vederea examinării noastre cea de fiecare an. Nu, am răspuns. Dar aş vrea foarte mult să se respecte legislaţia în vigoare!
Pentru cei care au nevoie sau nu sunt la curent cu faptul că, în ţara asta mai există şi legi în favoarea noastră, este vorba de următoarele acte normative:

• Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, 2008-2012, art.31, alin.1
• Legea 319/2006, art.13
• HG 355/2007

art. 7: "angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale"

art. 39: "lucrătorul este obligat să se prezinte la examenele medicale de supraveghere a sănătăţii la locul de muncă, conform planificării efectuate de medicul de medicina muncii cu acordul angajatorului"

Prin urmare, ieri am respectat legea: m-am pezentat conform obligaţiei stipulate de art. 39 şi am lăsat plata în seama angajatorului, conform precizărilor art. 7.

Cu multă invidie şi ceva mai puţină admiraţie, colegii mi-au spus că am procedat bine şi că aşa ar fi trebuit să procedeze şi ei. Şi ce v-a împiedicat s-o faceţi? i-am întrebat. Nu am primit răspuns, dar nici nu îl aşteptam...fiindcă deja îl ştiam!

Nu vă mai frustrați elevii !

Doamnelor și domnilor profesori,
Nu vă mai frustrați elevii !
Nu-i mai faceți să pară mediocri!
Nu-i mai faceți să vă urască atât de mult încât să dorească să ve extermine!

E nevoie să vă mai spun de ce ?
Nu știți când unul dintre ei are șansa să devină președinte de țară (într-o "dictatură luminată"!), sau prim-ministru, sau ministru al învățământului/de finanțe... ori te miri ce funcție de decizie îi pică pe mână! Nu se știe nici cum își va descărca frustrările pe întregul sistem !
Deci, fiți precauți, amabili, pozitivi, încurajați-i pe toți să aprecieze modul în care vă purtați cu ei! În acest fel veți preveni, poate, întâmplări ca cele pe care le trăim acum, când președintele tuturor românilor e din ce în ce mai înverșunat împotriva slujitorilor școlii.

Am nevoie să comunic eficient

Este titlul celui mai recent curs pe care l-am ţinut în calitate de formator al CCD.

Când l-am adăugat în oferta de formare a CCD nu m-am gândit că se vor înscrie prea multe persoane. Pentru că, în general, oamenii cred că ştiu să comunice (inclusiv să o facă eficient!) încă de când au învăţat să vorbească. (Şi nu mă pot abţine să nu amintesc de d-ra Băsescu cea mică, entuziasmată că dl. Boc este capabil "să editeze perfect câteva fraze în limba română"!)

Totuşi au fost persoane dornice să facă acest curs. Chiar dacă vacanţa era în toi! Şi au fost persoane care au adus cu sine alte persoane: prietene, colege, directoarea... Da, un grup entuziast de educatoare care şi-au înscris şi directoarea. Iar doamna director a venit cu ele şi nu numai că a venit: au pus în discuţie aspecte ale comunicării şi ale relaţionării care nu funcţionau chiar bine în organizaţia lor. (Respectele mele pentru o astfel de doamnă director! Respectele mele şi pentru doamnele educatoare care au avut ideea!)

Am avut bucuria să constat încă o dată că dascălii reprezintă un "popor" de oameni deosebiţi (am lucrat- în grupurile de dezvoltare personală sau în alte tipuri de training-uri cu profesionişti din diverse domenii, dar dascălii sunt de departe cei mai implicaţi, cei mai dedicaţi).

Am avut bucuria să cunosc oameni speciali: educatoare, învăţători, profesori de diferite discipline, care nu doar că mi-au făcut misiunea de formator mai uşoară, dar mi-au făcut-o şi plăcută. Oameni pasionaţi de meseria lor, oameni pasionaţi de viaţă, de prietenie, de poezie, de iubire...Oameni pasionaţi de oameni!

Mulţumesc că aţi ales să fiţi altfel decât cei autosuficienţi, care cred că le ştiu pe toate!

Mulţumesc că m-aţi ales să vă fiu formator!

Mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să vă cunosc şi să vă apreciez!

Bac-ul

S-a terminat şi bac-ul ăsta. Pentru unii cu rezultate dezastruoase (care, după părerea mea, reflectă realitatea foarte bine). Cu ceva scandal: s-au dat bani de "protocol" (zic elevii), nu s-au primit bani (zic profesorii), or fi fost sumele prea mici pentru câtă criză este? (mă întreb eu cu teoria conspiraţiei în minte şi cu scenarii multiple prin care aş putea argumenta cine şi de ce are nevoie de sesiunea din toamnă a bac-ului )...
Am urmărit imaginile în care Băsescu discută cu doamna profesoară din Dorohoi. M-am gândit că schimbul de replici care a avut loc poate fi sursă de inspiraţie pentru subiectele de bac de anul viitor. Sugestii la: http://confidentze.blogspot.com/2010/07/addenda-la-basescu-se-cearta-cu-o.html
În plus, elevii pot studia stilul de comunicare al preşedintelui. Cu siguranţă le va fi de folos când vor da probele de competenţe lingvistice şi de comunicare în limba română, dar- mai ales- le va fi de folos în viaţă. Că nu-i de colea să ajungi preşedinte aşa, la miştocăreală!
(probabil că voi fi şi eu pusă pe lista celor care atentează la siguranţa naţională?!?)

30 Iunie- Ziua Învăţătorului

Îşi mai aduce cineva aminte că pe 30 Iunie se sărbătorea Ziua Învăţătorului?
Eu îmi amintesc cu nostalgie de acele vremuri.
Era timp pentru muncă şi timp pentru sărbătoare. Cursurile se încheiau pe 15 iunie, dar nu se încheia şcoala. Până pe 29 iunie, doamna învăţătoare (şi doamna dirigintă, mai târziu) pregătea cu noi programul artistic pentru serbarea de sfârşit de an şcolar. Pe 29, de ziua sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, erau serbarea şi festivitatea de premiere. Muzică, poezie, dans, teatru... Coroniţe, diplome, cărţi, flori, cireşe de iunie... Copii, părinţi, bunici, dacăli... Poate pentru unii totul pare o poveste, dar cu ochii copilului de atunci eu aşa percepeam sfârşitul de an şcolar: ca pe o poveste.
Apoi, pe 30, era rândul dascălilor să se bucure de încheierea încă unui an de muncă.
Da, poate sunt nostalgică, dar chiar simt nevoia să urez La mulţi ani! celor care mi-au fost dascăli şi, alături de care, mai târziu, devenindu-le colegă, am sărbătorit de câteva ori cu acest prilej.
Şi să urez La mulţi ani! tuturor dascălilor care au intrat şi fac această profesie din dăruire, din vocaţie, din dragoste pentru copii.
La mulţi ani, de Ziua Învăţătorului!

De 1 Iunie

Ziua de 1 Iunie este dedicată copiilor, bucuriei vârstei lor.
Astăzi am avut bucuria şi plăcerea să participăm la o activitate-concurs, dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, eveniment organizat de centrul Europe Direct Târgovişte al Bibliotecii Judeţene Dâmboviţa.
Concursul cu tema Suntem copii ai Europei a făcut din cele 24 de echipaje participante ambasadori pentru o zi ai ţărilor Uniunii Europene. Prezentarea ţării, muzică, desene şi sport, iată activităţile care i-au invitat pe copii la competiţie, la cunoaştere, la joc, la voie bună!
Ştiu că nu a fost o zi obişnuită, dar sunt învăţătoare şi simt nevoia să ofer note:

• nota 10 echipajelor intrate în concurs şi învăţătorilor care i-au coordonat!
• nota 10 elevilor mei (pentru că sunt ai mei şi pentru că sunt minunaţi!)!
• nota 10 organizatorilor, coordonatorului proiectului- Vlăduţ Andreescu- , colaboratorilor lui şi voluntarilor centrului ED!

Şi, pentru că a fost o activitate de nota 10, sper ca acest tip de activităţi să nu se oprească la a II-a ediţie, ci să devină în timp tradiţie.

Greva profesorilor şi pumnul în gură

Conflictele de muncă nu sunt apanajul vremilor noastre. Se pare că primele conflicte de muncă au avut loc chiar în Egiptul antic. Secole de-a rândul mişcarea sindicală a luptat pe diverse fronturi pentru drepturile celor ce muncesc...
Într-o ţară în care însăşi Constituţia, în art. 43, stipulează dreptul la grevă, inspectoratul şcolar vrea să pună pumnul în gură cadrelor didactice care au de gând să intre în grevă generală. Nu-mi amintesc vreun moment, vreo grevă la care să se fi proferat atâtea ameninţări la adresa dascălilor: că li se vor tăia zilele din condică şi nu oricum, ci cu roşu (de parcă ar avea importanţă culoarea ! ... sau poate mizează pe efectul psihologic al culorii?!?); că li se va consemna în cărţile de muncă întreruperea; că... sunt obligaţi să facă cerere de concediu fără plată !
Mărturisesc că nu sunt membru de sindicat (deci nu am motive să iau apărarea dascălilor), că nu mă pricep la toate chichiţele legale, dar... asemenea aberaţii şi ameninţări de cea mai joasă speţă nici nu am auzit până acum!
Şi parcă-mi vine să cânt Internaţionala: Hai la lupta cea mare/ Rob cu rob să ne unim! Cum altfel decât robie s-ar putea numi starea în care am ajuns?

Şcoala incluzivă sau... ATENŢIE! profa te leagă

Deunăzi, la ştiri, se spunea cum că o profesoară de la o şcoală generală din Caracal e cercetată pentru lipsirea de libertate a unui elev. Ea a legat o elevă de 11 ani, pe motiv că deranja ora.
Nu o cunosc pe profesoară, deci departe de mine gândul de a o judeca sau de a o apăra. Acelaşi lucru pot spune şi despre eleva în cauză.
Însă cunosc multe aberaţii care se întâmplă în şcoli de când cu moda şcolii incluzive. Şcoala incluzivă presupune includerea tuturor copiilor în învăţământul de masă, indiferent dacă au deficienţe fizice, intelectuale sau tulburări de comportament. Ideea ar fi bună, dacă ar fi aplicată aşa cum trebuie; din păcate, dascălul se vede pus în faţa unei diversităţi de copii, cu diverse probleme, fără a avea competenţele necesare să le facă faţă. Şcoala incluzivă presupune lucrul în echipe: dascălul, împreună cu pedagogi, psihologi, logopezi, asistenţi sociali.... dar în România nu se întâmplă aşa; în cele mai multe, nu există nici măcar un cabinet de consiliere (aşa cum prevăd standardele de calitate mult-trâmbiţate), darămite o echipă de specialişti în psihologia copilului, în psihopedagogie, defectologie...!
Cu atât mai grav, în centrele judeţene de asistenţă psihopedagogică, în comisiile de expertiză, sunt angajaţe persoane despre care nu se poate spune decât că sunt incompetente. Nu generalizez, dar nu pot gândi altfel când mi se spune că, pentru a identifica elevi cu cerinţe educative speciale, cu vârste de 12-13 ani, s-a folosit pentru testarea inteligenţei testul RAVEN în forma lui intuitivă, cu piese mobile, formă recomandată antepreşcolarilor. Şi mi se pare îngrijorător faptul că, unui elev cu retard mintal sever şi cu tulburări afective şi comportamentale grave (acte violente duse la extrem), i s-a dat aviz favorabil pentru integrarea în învăţământul de masă, fără a i se recomanda consiliere, terapie şi fără ca învăţătorul să primească vreun sprijin. Drept urmare, printre litere, silabe şi cuvinte, învăţătorul le transmite elevilor fugiţi cât vă ţin picioarele! când copilul despre care vă vorbeam ia ghivecele cu flori de pe pervazul ferestrei şi le aruncă spre capetele colegilor lui. Că ce altceva să facă biata învăţătoare? Să-l lege? Nu, că o dă la ştiri şi o cercetează penal!

Şcoala incluzivă

Poveste cu copii, cu mămici şi cu matematică

În ultima vreme, stau de vorbă cu tot mai mulţi părinţi îngroziţi de matematică. De fapt, nu de matematica în sine, ci mai degrabă de cerinţele şcolii actuale. Şi le tot spun că nu toţi suntem făcuţi să fim olimpici la mate.
Se dau 3 mămici: A, B, C, respectiv copiii lor: a, b, c.
Toate şi-au dorit ca fiii lor să înveţe matematică. Toate i-au dat la meditaţii. Iar lor, copiilor, nu le plăcea: nici matematica, nici faptul că meditaţia le consuma din timpul pe care l-ar fi petrecut altfel.
După un număr de şedinţe de consiliere psihologică, mama A a înţeles că fiul ei preferă să meargă la cercul de radioamatori, s-a consolat cu ideea că notele lui la mate vor fi între 5 şi 7 şi a renunţat să-şi dorească să mai facă din el ceva ce nu este.
b a înţeles că meditaţiile sulimentare îl ajută să se menţină pe linia de plutire, iar mama lui a acceptat că e bine şi aşa, mai ales după ce băiatul ei a luat un premiu important la un concurs de limba şi literatura română.
C şi c sunt încă nefericiţi: băiatul evită matematica, o înfruntă pe mamă de câte ori poate, iar mama insistă să se facă totul cum vrea ea.
Cum e mai bine?... să nu mă întrebaţi, cred că fiecare îşi poate răspunde!
Şi nici unde sunt taţii copiilor din povestea asta să nu mă întrebaţi: înţeleg că ei nu se implică în educaţia copiilor, că ... e treabă de femeie...

Rezolvare problemă de clasa a IV-a (II)

Iată şi a doua problemă propusă de Omerica:
Perimetrul unui dreptunghi este de 178cm. Dacă lungimea se măreşte cu 39 cm, atunci lăţimea devine 1/3 din lungime. Să se afle dimensiunile dreptunghiului.

Rezolvare:
Precizare: păstrăm notaţiile din rezolvarea primei probleme.
Începem de la formula de calcul a perimetrului și de la valoarea acestuia, scrisă sub forma:
P=2x(L+l)=178
L+l=178:2
L+l=89
Mărind lungimea cu 39 cm, suma dimensiunilor devine:
L+l=89+39
L+l=128
În acest moment, lățimea este egală cu 1/3 din lungime sau, cu alte cuvinte, lungimea este de 3 ori mai mare decât lățimea. Reprezentarea grafică arată așa:

lățimea: I_______I
lungimea: I_______I______I_______I
Suma lor este de 128, deci cele 4 părți egale valorează 128.
l=128:4
l=32cm
L=3 x l
L=3x32
L=96cm
Pentru a calcula valoarea inițială a lungimii dreptunghiului, scădem cei 39 de centimetri cu care a fost mărită conform enunțului problemei.
L=96-39
L=57cm

Verificare:
P=2x(L+l)
P=2x(57+32)
P=2x89
P=178cm

Răspuns: L=57cm; l=32cm

Rezolvare problemă de clasa a IV-a

Omerica cere ajutor la rezolvarea unor probleme de matematică, de clasa a IV-a.

Iată prima problemă: Perimetrul unui dreptunghi este cu 364 cm mai mare decât lăţimea şi cu 320 cm mai mare decât lungimea sa. Câţi centimetri măsoară dimensiunile dreptunghiului?

Rezolvare:
Fie L- lungimea dreptunghiului, l- lăţimea şi P - perimetrul acestuia.
P= 2L+2l
Dacă P este cu 364cm mai mare decât lățimea, înseamnă că diferența dintre P și l este de 364cm. Același raționament și în cayul diferenței dintre perimetru și lungime. Rezultă următoarele relații matematice:
P-l= 2L+ l=364
P-L=L +2l=320
Adunând cele două relații, obținem:
3L+3l=684 sau
3x(L+l)=684
L+l=684:3
L+l=228
Comparând relațiile:
2L+l=364 și
L+l=228, se observă că diferența dintre cele două valori numerice reiese din faptul că, în prima relație, este în pus o L . Deci,
L=364-228
L= 136cm
l=228-136
l= 92cm

Verificare:
P=2L+2l= 2x136+2x92=272+184= 456cm
Diferența dintre perimetru și lățime: 456-92=346cm
Diferența dintre perimetru și lungime: 456-136=320cm

Răspuns: dimensiunile dreptunghiului: L=136cm; l=92cm

Reforma...biblioteca virtuală... profesorul virtual...

Aseară, pe Realitatea tv, emisiune dedicată reformei din educaţie. Doamna Dragotescu, moderator, deşi s-a declarat "doamna dirigintă", nu a reuşit să scoată ce e mai bun de la "elevii"-invitaţi.
De reţinut punctul de vedere al domnului Miclea: biblioteca virtuală şi profesorul virtual- o alternativă la manualele alternative (recunoscute unanim ca fiind de proastă calitate). Psihologic vorbind, propunerea e fundamentată şi argumentată: funcţionarea proceselor psihice a suferit modificări; creierul copiilor de azi operează cu informaţii multimedia, cu imagini ce se succed rapid...
Da, argumentul stă în picioare. Dar nimeni de acolo nu a venit cu contraargumente de tipul: copiii noştri, deja a-motrici şi unii dependenţi de calculator, ar avea nevoie şi de o ieşire din virtual; copiii noştri, din ce în ce mai mulţi, sunt obezi sau poartă ochelari de la vârste mult prea mici... Statul ore întregi în faţa computerului n-o fi una dintre cauze?
Şi nimeni nu a abordat cauza pentru care învăţământul românesc se tot duce de râpă: lipsa motivaţiei!
Copiii nu mai învaţă pentru că nu mai există motivaţia învăţării.
Chiar şi profesorii cu vocaţie şi competenţe sunt din ce în ce mai puţini, pentru că sistemul nu îi mai motivează pe cei mai buni să rămână/ să intre în această meserie grea, frumoasă, hulită în ultima vreme de tot mai mulţi. E drept, profesorul virtual nu are nevoie să fie motivat, nu cere măriri salariale, nu intră în grevă... e ideal pentru reformă!

Formarea continuă a personalului didactic

Maria întreabă care este diferenţa dintre puncte şi credite, dintre cursurile acreditate şi cele neacreditate.
Răspunsul poate este mai complex de atât, dar voi da câteva lămuriri, poate vor fi şi altora de folos.
Toate cursurile de formare sunt punctate, la dosarul personal al cadrului didactic, în funcţie de grila din care fac parte. Cele cu credite, deseori primesc mai mai multe puncte decât cele fără credite.
Creditele sunt obligatorii de realizat, într-o perioadă dată (pentru precizări suplimentare şi amănunţite vezi O.M. nr. 5720/ 20.10.2009 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar); există şi forme de echivalare a numărului de credite necesar (grade didactice, diverse forme de completare a studiilor etc.). Absolvirea unui curs cu credite a fost şi condiţie impusă la trecerea personalului didactic de la o treaptă de învăţământ la alta.
Casele Corpului Didactic au în oferta lor de formare ambele tipuri de curs.
Din experienţa mea, nu toate cursurile şi nu toţi formatorii sunt de calitate.
De obicei, oferta de cursuri fără credite este cea mai bogată, este centrată pe diverse nevoi şi competenţe; e suficient să stabileşti de ce ai nevoie şi care curs se armonizează cu nevoile tale.
Mai multă calitate, dar pe bani (şi, uneori, sumele nu sunt mici!) se oferă la cursurile pe care le au în oferta lor diverse centre care au ca obiect al activităţii lor dezvoltarea resurselor umane. E drept, cursurile lor nu sunt recunoscute de ministerul învăţământului, dar oferă plus-valoare. De aceea, le recomand celor care vor să se dezvolte cu adevărat, nu celor care doar strâng "hârtii"la biblioraft. Hârtii care, desigur, le atestă competenţele, chiar dacă acestea sunt inexistente.
Ce recomand eu: înainte să te înscrii la un curs (din orice categorie ar face parte), culege informaţii de la cei care l-au urmat deja; despre conţinuturile abordate, despre metodologia utilizată, despre formator... apoi stabileşte dacă ai cu adevărat nevoie de acel curs !

Ministrul Funeriu ştie să "vorbeşte" ?

L-aţi văzut, mai bine zis auzit, pe ministrul Funeriu vorbind despre învăţământ, reformă şi alte chestii din astea care fac obiectul muncii sale?
Că eu - recunosc- nu prea sunt la curent cu ce se întâmplă prin media, dar... în afară de momentul OTV, când domnul încă "neministru" calcula viteza mâinii lui Băsescu spre faţa copilului ce urma a fi "mângâiat", nu l-am prea auzit vorbind.
Şi, slavă Domnului, vorbitul în limba română e competenţă evaluată la bac, la nivel de începător!
În schimb, ministrul şi-a luat consilieră, pe doamna Vergu. Care vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte... mult, tare, agresiv...explicând cum vor face ei... nimic... Abia aştept !

Să scoatem, dar ce băgăm în loc?

M-am uitat cu stupoare la "Ora de foc", pe Realitatea tv. Doamnele Adriana Săftoiu, Marina Constantinescu, Melania Vergu şi un domn profesor de istorie (îmi cer scuze, nu i-am reţinut numele; oricum, e neimportant: nu a reuşit să facă faţă atâtor femei...) discutau despre somnul domnului ministru, somn provocat de manualele şcolare.
Că manualele alternative sunt de proastă calitate? Oho, de când o spunem noi, cei de la catedră, care ne vedem în situaţia de a nu avea ce manual alege, deşi sunt multe-multe...prea multe...
Că programele şcolare (curricula) au nevoie de revizuire? Şi asta spunem noi de mult timp, dar nu s-au făcut decât pe principiul "să se revizuiască, primesc; dar să nu se schimbe nimic"... în timp ce noi voiam "pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale".
Dar am trăit să aud ce nu auzisem până acum: că textele din manualele din limba română au nevoie de împrospătare; adică: Creangă e greu (regionalismele din poveştile lui au devenit arhaisme, copiii nu înţeleg despre ce e vorba în text.... care o fi rolul învăţătorului, al dicţionarului, o mai fi nevoie să le formăm elevilor un vocabular cât mai dezvoltat?), Goga e depăşit, Eminescu e prea folosit.... şi tot aşa... până i-au cam desfiinţat pe toţi. S-au luat şi de "Dumbrava minunată"; că fiul doamnei Săftoiu -sau un coleg de-al lui- a înţeles din această poveste că "e rău cu mamă vitregă". Oare a citit-o? Visul Lizucăi tot asta i-a transmis? N-o fi vorba şi despre imaginaţie în povestea asta?
Până la urmă, am rămas cu o nelămurire: ce autori şi ce lecturi/ texte consideră distinsele doamne că ar ar fi bine să apară în manuale?

Portofoliul-instrument complementar de evaluare

Portofoliul, ca instrument de evaluare, i-a înnebunit pe părinţi şi îi disperă pe elevi. Pe unii dintre ei, pe cei care au parte de cadre didactice care nu au înţeles rostul acestei metode alternative de evaluare.
Ioana îmi spune că fiul ei, elev în clasa a V-a, are la limba română de făcut "fişe de portofoliu". În ce constau ele?
Copilul copiază pe coli A4 lecţiile din caietul de clasă. Apoi le pune într-un dosar. Şi asta se numeşte portofoliu.
Mă întreabă care este utilitatea portofoliului...

Folosit astfel, portofoliul NU ARE UTILITATE.
Îmi pare rău că o dezamăgesc (de fapt, cred că Ioana ştia deja răspunsul)şi, mai ales, îmi pare rău că iar îmi critic o "colegă de breaslă".
Portofoliul e o colecţie de lucrări, reprezentative pentru activitatea elevului, prin care se urmăreşte progresul global înregistrat de elevpe o unitate de timp şcolar, pe obiective clar definite; portofoliul este un mijloc de valorizare a muncii individuale a elevului (aviz părinţilor şi cadrelor didactice care pun preţ pe lucrări care evident nu sunt făcute de copil !) şi îi asigură acestuia un rol activ în învăţare.
Copiatul lecţiilor.... mă tem că, deşi e munca individuală a elevului, nu îi asigură deloc un rol activ în învăţare. Poate doar pe principiul: "repetiţia e mama învăţării"!
Zău, e penibil !

Nu simt nevoia să fiu recunoscătoare !

Vineri am luat al XIII-lea salariu. O chestie care în fiecare an devine "lung prilej de vorbe şi de ipoteze"...
Tot vineri, dar în urmă cu o săptămână, dis-de-dimineaţă, ni s-au adus statele cu veniturile cuvenite din al XIII-lea salariu. În aceeaşi zi, la prânz, o veste tristă: nu se mai dă, iar celor care au apucat să îl încaseze li se iau banii înapoi.
Şi să revin la vineri când am primit, totuşi, banii: afişat la loc de cinste, la vedere, anunţul: Al XIII-lea salariu s-a oferit din BUGETUL LOCAL PRIN BUNĂVOINŢA DOMNULUI PRIMAR !
Când unii nu ştiau cum să-şi mai manifeste mulţumirile pentru primar, eu am îndrăznit să spun că nu simt nevoia să fiu recunoscătoare când se aplică legea. Câtă lume am supărat !
Mi s-a amintit de tichetele cadou, pe care noi le primim (tot prin bunăvoinţa domnului primar) de Paşte şi de Crăciun, iar alţii nu le primesc deloc. Da, dar sunt şi instituţii la care se primesc tichetele cadou pentru toate cele (parcă) 8 evenimente pe care le precizează legea... şi primele de vacanţă le-au primit, tot cum precizează legea...
Mi s-a spus că sunt şcoli unde cheltuielile de transport ale cadrelor didactice nu sunt decontate. La noi sunt, deci legea este aplicată corect !
Când Curtea de conturi a zis să ni se ia impozit pe tichetele cadou, primăria voia să plătim noi şi penalităţile/ majorările de întârziere, că şi ei ne decontează naveta.... nimeni nu a pus problema că sunt legi diferite, despre fapte diferite... au considerat-o un fel de serviciu-contra-serviciu.
Să mă întorc iar la ziua de vineri: au venit banii şi s-a făcut mişto de mine: domnişoara nu îi vrea, că sunt de la primar...
O să mai spun încă o dată: nu simt nevoia să fiu recunoscătoare că se aplică legea ! Nu datorez nimănui recunoştinţă că încasez veniturile care mi se cuvin pentru munca prestată ! Un vechi proverb românesc spunea: unde-i lege, nu-i tocmeală. Oare l-a uitat toată lumea?
Şi, atâta vreme cât alţii vor gândi la fel ca şi colegii mei, legea nu se va aplica niciodată pentru noi.