Am vorbit în orele de consiliere despre cele trei tipuri de comunicare:
asertivă,
pasivă,
agresivă şi despre tipul combinat, din care rezultă comunicarea
pasiv-agresivă.Voi relua, pe scurt, descrierea lor:
-comunicarea
asertivă înseamnă, în primul rând, să ştii care sunt nevoile tale şi ce vrei să obţii; apoi, comunicarea asertivă înseamnă
să îţi ceri drepturile şi să îţi exprimi sentimentele, respectând drepturile şi sentimentele celorlalţi;
-comunicarea asertivă nu trebuie confundată cu cea
agresivă, deoarece aceasta din urmă înseamnă să contracarezi orice replică, să nu accepţi o părere diferită de a ta
doar din dorinţa de a te impune; agresivii nu au respect pentru cei cu care comunică, nici nu doresc un schimb real de informaţii: vor să fie doar ei cei auziţi, cei care au dreptate;
-comunicarea
pasivă înseamnă să pari a fi de acord cu tot ceea ce spune interlocutorul tău, să nu comunici altora despre sentimentele şi nevoile tale, să le ţii ascunse, de teamă să nu îi superi, de teamă să nu creezi conflicte;
-comunicarea şi comportamentul de tip
pasiv-agresiv presupun să fii agresiv în interiorul tău (să fii furios), dar să maschezi furia din tine prin replici de tip pasiv: când stai îmbufnat/ă, dar spui că nu ai nimic, că nu eşti supărat/ă; când îţi găseşti scuze ca să nu participi la o activitate, dar apoi încerci să împiedici buna desfăşurare a acelei activităţi; când mama te roagă să o ajuţi la ceva, îi spui:
vin!, dar îţi vezi liniştit/ă de activităţile tale, iar apoi, când îşi exprimă nemulţumirea, îi spui:
nu am ştiut că e atât de important/ urgent...Gândeşte-te cum comunici şi cum reacţionezi tu în cele mai multe cazuri şi scrie, argumentând alegerea, în care dintre tipuri te încadrezi; numeşte încă trei persoane despre care crezi că îţi seamănă din punc de vedere al tipului de comunicare folosit.