sâmbătă, 10 aprilie 2010

Poveste cu copii, cu mămici şi cu matematică

În ultima vreme, stau de vorbă cu tot mai mulţi părinţi îngroziţi de matematică. De fapt, nu de matematica în sine, ci mai degrabă de cerinţele şcolii actuale. Şi le tot spun că nu toţi suntem făcuţi să fim olimpici la mate.
Se dau 3 mămici: A, B, C, respectiv copiii lor: a, b, c.
Toate şi-au dorit ca fiii lor să înveţe matematică. Toate i-au dat la meditaţii. Iar lor, copiilor, nu le plăcea: nici matematica, nici faptul că meditaţia le consuma din timpul pe care l-ar fi petrecut altfel.
După un număr de şedinţe de consiliere psihologică, mama A a înţeles că fiul ei preferă să meargă la cercul de radioamatori, s-a consolat cu ideea că notele lui la mate vor fi între 5 şi 7 şi a renunţat să-şi dorească să mai facă din el ceva ce nu este.
b a înţeles că meditaţiile sulimentare îl ajută să se menţină pe linia de plutire, iar mama lui a acceptat că e bine şi aşa, mai ales după ce băiatul ei a luat un premiu important la un concurs de limba şi literatura română.
C şi c sunt încă nefericiţi: băiatul evită matematica, o înfruntă pe mamă de câte ori poate, iar mama insistă să se facă totul cum vrea ea.
Cum e mai bine?... să nu mă întrebaţi, cred că fiecare îşi poate răspunde!
Şi nici unde sunt taţii copiilor din povestea asta să nu mă întrebaţi: înţeleg că ei nu se implică în educaţia copiilor, că ... e treabă de femeie...

Un comentariu: