Azi e o
zi buna pentru … nonformal .
Prima
zi, 23 iunie 2014 , cautand in geanta am zarit prima data unul dintre
pixuri si nelipsita
agenda . Ne prezentam prin intermediul
acelui obiect gasit intamplator in geanta si care desigur ma reprezinta . Nu m-am gandit
niciodata pana acum , ca un simplu si banal pix ma reprezinta . Pare un obiect mic si neinsemnat dar eu nu plec nicaieri fara el pentru ca imi
place sa iau notite . Atunci cand
citesc o carte si pur si simplu este un citat sau un simplu paragraf il notez intr-un caietel sau agenda cu scopul de a-l folosi
la o activitate . Banalul pix poate deveni “ bagheta dirijorului “ ,
batul vorbitor , poate fi motorul care
pune in miscare tot ce ne propunem
.
Vreau sa povestesc o poveste [ STORYTELLING sau ARTA POVESTIRII ] , mai intai imi fac un mic
plan pornind de la cateva elemente [
cuvinte ] alese dinainte sau la intamplare si ma intorc din nou la PIX . Metoda
aceasta poate fi folosita atat in scop formativ/ educational cat si terapeutic . Avand parteneriat cu
grupa mijlocie de la Gradinita cu program normal Badulesti , merg adesea si le
povestesc diferite povesti , aici am aplicat cu succes aceasta metoda
nonformala , copii adora sa continue
povestirea si chiar sa improvizeze
schimband actiunea sau finalul .
Ce
am adorat la acest curs ? ideea de interactiune , posibilitatea de a
lucra in echipa , am invatat
lucruri noi care pot fi aplicate concret
in diferite activitati , am
devenit ca o familie . Am povestit ,
ne-am jucat , am desenat sau macar am incercat , am socializat si am rezonat
pe aceeasi lungime de unda cu cei din jur , ne-am distrat enorm chiar si atunci cand primeam pedepse , am
baut cafea impreuna , am servit cirese , covrigi ,clatite , dulceata …………..
Nu
am simtit ca am participat la cursuri ,
senzatia mea a fost ca sunt intr-un spatiu de relaxare unde am venit pentru a-mi incarca bateriile
. A fost ca o zi de mare sarbatoare cand
familia se strange in jurul mesei nu
neaparat pentru a manca ci pentru a se simti bine pentru a
dezbate anumite subiecte intr-un mediu relaxant . Asa am
vazut eu ‘’ CAFENEAUA PUBLICA ‘’ . Am
dezbatut un anume subiect intr-un mediu
relaxant care a permis
participantilor sa relationeze mai mult
si mai usor . Este o metoda buna de consultare si participare la luarea
deciziilor . Grupul meu a avut cea mai potrivita tema ‘’ AM UN PITIC ‘’ .
Celelalte grupuri au avut alte teme de
discutie de asemeni foarte interesante
. Am inteles ca mai multe persoane pot avea opinii diferite referitor la o tema ca nu toti percepem lucrurile
la fel ‘’ mai multi ochi pot privi un lucru dar nu vor
percepe la fel mesajul transmis ‘’ .
O alta zi o alta tema dar pe nesimtite comunicam si
schimbam impresii ….. ‘’ TOTUL IN
DOUA MINUTE ‘’ …. Ce mi-a placut mai mult la ziua de ieri ? si
batul vorbitor schimba firul epic al
povestirii .
Mi-a placut totul dar este relativ greu sa
transform in cuvinte sentimente , stari
de moment , tot ce am descoperit sau
redescoperit parcurgand acest curs de
formare . Nu mai stiu ce anume a fost
strict formativ / educational , terapeutic , relaxant …….. ………
Am trait intr-o lume de poveste [
nonformal] , un spatiu atemporal [ OPEN
SPACE] , cu personaje cunoscute dar care in fiecare zi jucand un alt rol
[STORYCOLLECTNG ] , in care ‘’PLANUL DE ACTIUNE IN CINCI PASI ‘’ poate fi
realizat este sufficient sa – ti doresti cu ardoare si………………totul are un final
chiar si in povesti .
A fost o ultima zi in care tot prin
intermediul unui joc ne-am spus bun ramas .
Nu stiu ce au scris colegele in eseu dar
imi doresc sa fie o alta zi de curs si impreuna
sa concepem pe bucati aceasta povestire . Deja simt lipsa grupului ,
sunt in pana de idei [ cuvinte ] si vreau sa pasez sarcina mai departe oferind ‘’ PIXUL ‘’ care ma caracterizeaza celor
care il doresc .
Am participat cu drag stiind la ce cursuri
veneam si mi-am dat seama ca acum a fost mult , mult mai placut decat prima data , am asimilat mai multe
cunostinte si am fost mai relaxata .
Pentru toate acestea meritul enorm l-au avut formatoarele pentru
m-au facut sa ma simt la cursuri ca in vacanta mult dorita dar din pacate mult
asteptata .
Pentru o saptamana nu am realizat ca in fata
sau in grupul nostru se afla un Director de CCD
ci un prieten drag care nu a ezitat
cand a fost cazul sa deseneze cu noi , sa rada cu noi , chiar sa se
aseze pe covor impreuna cu noi.
AR FI MULTE DE SPUS SI DE SCRIS DAR NU VREAU SA PEDEPSESC O ‘’ FORMATOARE ‘’ DRAGA SA CITEASCA
ORE
INTREGI .
BIBLIOTECAR SCOLAR ,
ISPAS LIGIA
LUCIA
De aici, aveți cuvântul!
.jpg)
Postări
Interesată de dezvoltarea personală și motivată de experiența participării la alte cursuri ale uneia dintre formatoare, am ales să-mi petrec prima săptămână de vacanță la acest curs.
RăspundețiȘtergereÎn prima zi m-am prezentat pornind de la un obiect pe care îl aveam în geantă și am ascultat ce a spus fiecare particiantă despre sine, folosindu-se de obiectul care o reprezenta. Acum îmi dau seama că nu țin minte prea multe nume, dar îmi amintesc figurile și că trusa de farduri, ochelarii sau cheile de la mașină le caracterizau pe unele dintre ele. Am constatat că am definit așteptările. Ne-am definit așteptările , am formulat regulile și sancțiunile după care urma să funcționeze grupul nostru timp de 4 zile. Și au fost respectate chiar și sancțiunile. Așa am avut o ultimă zi bogată în dulciuri oferite de cei care au încălcat regulile. Aș putea să fac și eu asta în clasă . Ne-am grupat apoi după interese, preocupări, gusturi, zodii și iar am aflat și am reținut cine are câte ceva în comun cu mine.
Am auzit aici despre storry-zaruri, niște cuburi care te ajută să scrii o poveste. Datorită lor am aflat care erau cele mai creative povestitoare dintre noi și m-am gândit să confecționez și eu unele pentru a da cuvinte de sprijin pentru compunerile copiilor sau pentru alte activități.
A doua zi a început în parc. Am început povestind despre ziua de luni, cu ajutorul bățului vorbitor și am continuat jucându-ne cu niște bețe mici, strâmbe, inegale, cu ajutorul cărora am redescoperit că este important să fim atenți la mișcările celor de lângă noi și că e nevoie de cineva care să ne coordoneze , ca să fim eficienți . Aceeași nevoie am simțit-o când am jucat ”Vânătoarea de comori”, unde n-am prea ajuns la comoară, pentru că cele din grupul meu am plecat fiecare de capul ei în căutatea indiciilor. Cu toate acestea , a fost cel mai interesant joc la care am participat. Am continuat cu ”Cafeneaua ideilor”, unde m-am simțit ca în liceu.
Am făcut planuri de acțiune în cinci pași, cu care ocazie o bibliotecară mi-a dat o idee la care nu mă gândisem, care să mă ajute să îmi îndeplinesc prima dorință (în ordinea priorităților). Am comentat versuri pe care le-am ascultat apoi cântate de artiști, și așa am auzit cea mai frumoasă melodie din vara asta, ”Nebunul de alb”, interpretată de Emeric Imre Ne-am reprezentat prin desen și am făcut Flashmob, eseuri de 5 minute, am oferit daruri și am primit complimente.
Am fost la școală și nimeni nu ne-a predat. Cu toate astea am învățat multe.Mai multe decât așteptările pe care le-am lipit în „copac” în prima zi.
Sunt momente ȋn viaţă când uiţi că ai aripi, când uiţi să zbori.
RăspundețiȘtergereCreştem şi uităm să fim copii, să trăim emoţii, să-i auzim pe cei de lângă noi fără ca ei să ne vorbească. Uităm să ne ȋnălţăm privirea spre cer şi să ne punem o dorinţă atunci când vedem o stea căzând. De prea multe ori uităm să fim NOI.
Mi-e greu să scriu impresii despre o experienţă atât de interesantă cum a fost acest curs. Am ȋnvăţat că a fi nonformal nu este o excentricitate, cum ar spune unii. Este doar un alt fel de a ne deschide sufletul şi mintea, de a face lucrurile frumoase şi mai frumoase, de a schimba monotonia ȋn sentiment de bine.
Am descoperit ca nu poţi fi doar nonformal, sau doar formal. Trebuie să existe acea complementaritate ce ne face interesanţi, ce captează atenţia celor din jur, ce face ca ochii tuturor să se ȋndrepte spre noi. Acel CEVA ce pe noi ne face mai interesanţi, mai greu de uitat.
E greu de crezut că din trei cuvinte poţi aşterne pe hârtie o poveste atât de interesantă ȋncât, pentru acea jumătate de pagină scrisă de tine, să faci o sală de oameni să te asculte şi la sfârşit să te aplaude.
Am ȋnvăţat că un simplu băţ te apropie şi te face să fii atent pentru o clipă ȋn plus la cel de lângă tine, care devine complicele tău ȋntr-un simplu joc. Un cerc poate deveni o formă de relaxare şi privirea ȋndreptată spre fiecare persoană devine ”vorbă” şi noi copii “adulţi” , redescoperim că ne place să ne jucăm.
Şi cu toate astea, “D-zeu nu apare la ştiri” “În fiecare zi” şi “Azi nu” sunt “Nebun de alb”, dar trăiesc totul cu “Onoare” , chiar dacă “Am un pitic” ce uneori se supără pe cei ce uită că “Mă-ta are cratimă” . Şi aşa am ȋnvăţat ȋncă un lucru surprinzător de interesant: muzica poate fi educativă.
Mi-am adus aminte ce ȋnseamnă să dăruiesc fără să aştept ceva ȋn schimb, dar să şi primesc de la un necunoscut ceva ce mă reprezintă. Am ȋnţeles că pot face “lucruri mari” ȋn doar 2 minute şi că pot să-mi fac un plan de acţiune ȋn 5 paşi.
În aceste patru zile am ȋnvăţate lucruri noi, am ȋnvăţat să socializez altfel decât formal şi am legat prietenii cu oameni la fel de nonformali ca mine. Am descoperit omul nonformal din mine. Am ȋnţeles că trupul nostru nu este altceva decât gândirea ȋnsăşi, iar rigiditatea sa nu este neapărat rigiditatea minţii noastre, ci doar constrângerile unei societăţi inerte ȋn care trăim. O societate pe care noi o putem schimba făcând fiecare câte un mic pas.
Mi-am amintit că am aripi. Nu erau frânte, erau doar ȋnchise şi eu uitasem să zbor, să mă ȋnalţ asemeni unui pescăruş care doreşte să-şi depăşească propria condiţie, cu riscul de a fi alungat de bătrânii din stol. Pentru o clipă am realizat că ȋn sufletul meu e o fărâmă din “Pescăruşul Jonathan Livingston”, cel mai nonformal pescăruş despre care am citit şi care trăieşte ȋn noi toţi.
În aceste patru zile am descoperit că putem dărui făsă să primim, că putem lăcrima pentru o clipă de fericire trăită, că putem construi prietenii ce vor dura mai mult decât am fi crezut noi. Am ȋnvăţat să redescopăr copilul din mine, acel copil care se ascunsese ȋn cele mai ȋntunecate unghere ale sufletului.
Am ȋnvăţat să fiu EU.
A fost întâi o ofertă de cursuri… Am găsit numele a două formatoare: Aurora Solomon şi Liliana Chivulescu.
RăspundețiȘtergereAurora Albescu (Solomon), colega şi prietena mea de la Liceul pedagogic- Târgovişte.
Liliana Chivulescu, un nume cu rezonanţă în CCD, dar pe care nu o cunoscusem.
Denumirea cursului? “Pentru o educaţie nonformală”.
”Interesant!”, mi-am spus şi… m-am înscris.
De ce am simţit nevoia? Probabil fiindcă simţeam că trebuie să schimb ceva: la mine , ca persoană, în activitatea mea cu copiii, în relaţionarea cu cei din jur.Da, eu care sunt o fire conservatoare, cu principii şi reguli prestabilite, cu un cod de urmat în orice situaţie, îmi dau seama că trebuie s ă evadez, să zbor mai mult, mai liber şi… mai eficient.Dar acum mă întreb: de ce a trebuit să treacă atâta timp sau ce anume m-a determinat s-o fac acum? Să dau un răspuns: ACEST CURS, pe care l-am perceput ca pe o şedinţă de consiliere psihologică. Liliana şi Aurora( Neno, cum îi spuneam în liceu) mi-au deschis noi orizonturi, noi drumuri în procesul de autocunoaştere, de dezvoltare personală, dar şi în profesie.Mi-au dat “teme” de meditaţie, de reflecţie, de introspecţie, de noi abordări oricând şi oriunde.
Şi, aşa cum spunea Graffiti, “Cel mai bun moment de a te apuca de ceva este tot timpul ACUM”.
La curs, am învăţat metode, tehnici, am aplicat teste ( jocul cu zaruri, “Totul în două minute”, “Vânătorii de comori”, “Planul de acţiune în cinci paşi”, etc.), am transmis mesaje prin obiecte, prin cuvinte, am dat valoare muncii în echipă. Am făcut pledoarii pentru FORMAL, pentru NONFORMAL, pentru COMPLEMENTARITATE.
Personal, în munca cu copiii, consider că, deşi educaţia nonformală e diferită de cea formală, atât prin conţinut, cât şi prin formele de realizare, ele trebuie să aibă acelaşi scop; trebuie să dăm mai multă flexibilitate curriculumului; trebuie să ţinem cont că “analfabeţii viitorului nu vor mai fi cei ce nu ştiu să citească, ci cei care nu ştiu să înveţe, să se dezveţe şi să reînveţe”.
De asemenea, mi-am dat seama că trebuie să abordăm altfel COPILUL, să nu-i îngrădim personalitatea, să-l inţelegem, să-i decodăm fiecare gest sau comportament şi să acţionăm ca atare, să-i deschidem drumuri noi spre creativitate, spre inovaţie . Să nu uităm că “Educaţia este ceea ce rămâne după ce am uitat tot ce am învaţat la şcoală”( Albert Einstein).
Şi acum pot spune că lucrul, obiectul de care nu m-aş putea lipsi în nicio zi, nu e nici pixul, nici agenda şi nici telefonul, ci abilitatea de a mă descurca oriunde şi oricând, de a găsi şi a crea soluţii: pentru mine, pentru copii, pentru societate.
Mulţumesc Liliana, mulţumesc Neno!
RăspundețiȘtergereN-am să încep prin a-mi imputa, cum ar fi normal în cazul unei anumite reticențe în ceea ce privește prezența mea la acest curs de perfecționare, ci prin a-mi motiva inconsecvența mea prin faptul că în scurt timp se va încheia o etapă importantă din viața mea. (pensionarea).
Nu credeam că voi încerca acel sentiment bizar de bucurie-tristețe, mâhnire- mulțumire, de altfel omenesc, care se accentuează pe zi ce trece și se apropie momentul. Când am primit e-mailul de la Casa Corpului Didactic, mi-am pus întrebarea dacă constituie un beneficiu, dacă mă voi descurca respectabil, deoarece aceste metode de educație nonformală constituie pentru mine o noutate, deși pe unele le-am utilizat în activitatea pe care o desfășor. Dar participarea mea la acest curs a demonstrat contrariul. Am înțeles, încă o dată, că este avantajos să-mi acord ceea ce sufletul îmi cere: o întrevedere în parc în compania colegelor de breaslă, o întălnire la o cafenea, sau poate, o reunire într-un cadru festiv, activități pe care le-am desfășurat de- a lungul anilor, unele mai reușite, altele mai puțin, dar care îmi vor lipsi.
Nu-mi vor lipsi numai aceste activități educative, ci și oamenii, și cărțile pe care le-am considerat ca și proprii ”copii”. Împreună cu utilizatorii le-am purtat de grijă, le-am curățat de praf, le-am recondiționat, le-am apărat de foc , de apă și de răufăcători, le- am dat viață, aș putea spune. Ce poate fi mai frumos decât o poveste care nu poate exista fără povestitor și fără public, care istorisire, implică emoții, experiențe individuale și de grup, valori și cu siguranță, multiple soluții(Storytelling)?. Nu poate fi trecută cu vederea nici ”Cafeneaua publică(literară)”, metodă de dialog activ, schimb de informații și găsire de soluții creative, de acțiune, pe care am experimentat-o la curs și consider că este benefică, deoarece admite o dezbatere relaxată a unui subiect, permițănd o interacțiune mare și relații apropiate între participanți. Un alt mod de a transmite un mesaj este ”Facilitarea grafică”, folosind imagini și cuvinte pentru a face schimb de idei și pentru a crea legături.
Toate aceste metode pe care se sprijină educația nonformală sunt centrate pe beneficiar și pe nevoile reale de învățare, au obiective clare de învățare, sunt adaptate comunității, grupului și individului, se bazează pe acumulare de noi cunoștințe, abilități, presupun un proces de reflecție,etc.
Încerc și eu să reflectez și să îmi amintesc câteva dintre argumentele studiate și descoperite, pentru o educație nonformală: holistică, diversă, multiculturală, continuă, complementară, distractivă, interactivă, voluntară, accesibilă, formativă, creativă, atractivă,etc, motivare ce mă îndreptățește să tind către această formă de exprimare, să o experimentez și să o aplic mai departe, indiferent de vârstă, sau alte asemenea opreliști.
Astfel se termină povestea mea. Vă mulțumesc!
Bibliotecar,
Nicoară Maria